Iaşul caută prima victorie după o serie de trei remize. Meci greu, în deplasare, cu Dinamo

0
Publicat:

Politehnica Iaşi caută să obţină prima victorie după o serie de trei egaluri consecutive. Trupa antrenată de Leo Grozavu are şansa de a urca din nou pe prima poziţie a clasamentului şi să păstreze şanse reale la promovarea directă în prima ligă.

Politehnica Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul

Alb-albaştrii vor da piept, în seara de 25 aprilie a.c., ora 20.00, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, cu Dinamo Bucureşti, în deplasare. Gruparea Moldavă vine după trei rezultate de egalitate şi după meciuri care au stârnit nemulţumirea suporterilor din Copou. Astfel, în turul acestui play-off de ligă secundă, Politehnica a înregistrat o victorie, pe terenul celor de la Oţelul Galaţi, şi trei remize, cu Gloria Buzău, CSA Steaua Bucureşti şi Unirea Dej. 

Dinamo încă speră la promovare

Câinii roşii vin după o înfrângere usturătoare, suferită în Ghencea, în faţa rivalei CSA Steaua Bucureşti. Alb-roşii au pierdut cu 2-0 dar chiar şi aşa păstrează şanse importante pentru a promova în primul eşalon al fotbalului românesc.

Dacă Politehnica mai are şi alte opţiuni în afară de victorie, câinii roşii sunt obligaţi să învingă pentru a păstra şansele de promovare. 

În acest moment, Politehnica Iaşi ocupă poziţia a doua a play-off-ului, acumulând un total de 46 de puncte. Rivalii din această seară ocupă poziţia a patra, cu un total de 38 de puncte. 

Ovidiu Burcă laudă echipa Iaşului

Ovidiu Burcă, antrenorul celor de la Dinamo Bucureşti, a lăudat performanţa Iaşului din acest sezon şi susţine că Politehnica este o nucă tare, o echipă care şi-a asigurat deja promovarea.

,,Ne asteaptă un meci greu, împotriva unei echipe care şi-a asigurat practic promovarea. Vreau să-l felicit pe domnul Şfaiţer pentru că dumnealui a început acel proiect la Iaşi, apoi pe Leo Grozavu, pentru că a schimbat în bine faţa echipei şi a avut o serie foarte bună de meciuri. Poli Iaşi este o echipă care din punct de vedere tactic ne-a pus probleme în tur, când am pierdut după golul lui Hlistei. O să încercăm să ne facem jocul, să avem mai multă claritate, mai multă fluiditate", a spus Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo, la conferinţa de presă. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Locul de vis în care stă Daniel Pavel în Thailanda: „Casa asta îmi amintește de…” Primele imagini cu oaza de pe plajă a prezentatorului Pro TV! Ce obiect are în dormitor?
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO