Iaşi: Decesul copilului de 8 ani la Spitalul „Sf. Maria“, cercetat de procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii urmează să stabilească cauzele şi împrejurările în care a survenit decesul unui băieţel de 8 ani, internat la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au deschis un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la împrejurările în care Mădălin Săvescu, un copil de 8 ani din Dagâţa, a murit pe 26 iunie în timp ce se afla sub tratament la Spitalul de Copii „Sf. Maria" din Iaşi.

Citeşte şi: Iaşi: Moartea copilului cu „ficatul putred", verificată de Poliţie

„Dosarul penal s-a constituit ca urmare a sesizării din oficiu a organelor judiciare. În prezent se efectuează cercetări cu privire la cauzele şi împrejurările în care s-a produs decesul minorului", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Copil de 8 ani mort sub ochii medicilor ieşeni. Avea „ficatul putred" şi a fost tratat pentru roşu în gât (FOTO)

Mădălin era de 19 zile internat la Spitalul de Copii „Sfânta Maria" din Iaşi. Familia băiatului îi acuză pe medici că acesta a fost tratat superficial, punându-i iniţial diagnosticul de roşu în gât în loc de peritonită primitivă. Violeta Săvescu, mama băiatului, este nemulţumită şi de faptul specialiştii i-au spus că Mădălin avea „ficatul putred" abia după ce acesta a murit.

.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro