Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iași

0
Publicat:

Un focar de tuberculoză a fost identificat de medicii de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi la o unitate privată de învăţământ preuniversitar dintr-o localitate de lângă municipiul reşedinţă.

Grădinița unde s-a descoperit focarul FOTO: 7est.ro

"În legătură cu focarul de tuberculoză identificat de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi la o unitate de învăţământ în regim privat din Iaşi, din datele oferite de coordonatorul judeţean al Programului Naţional de Prevenire, Supravegherea şi Control al Tuberculozei, transmitem că ancheta epidemiologică este în plină desfăşurare şi, împreună cu partenerii noştri de la Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, colegii din Dispensarul TBC depun toate eforturile pentru a identifica şi reduce focarul de infecţie", a declarat, joi, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Iaşi, dr. Radu Crişan Dabija, scrie Agerpres.

Acesta a menţionat că tuberculoza este o boală contagioasă, care se transmite pe cale respiratorie, prin secreţiile rezultate din tusea persoanei bolnave care sunt aerosolizate în spaţii închise sau insuficient ventilate.

"Pentru prevenirea infecţiei este necesar ca orice persoană care are simptome respiratorii ca tuse, secreţii nazale, strănut să poarte o mască de protecţie atunci când este în prezenţa altor persoane, mai ales în prezenţa copiilor, să meargă la medicul pneumolog şi să se investigheze imediat ce aceste simptome apar. Totodată, igiena mâinilor şi a încăperilor, aerisirea frecventă şi evitarea aglomerării încăperilor sunt măsuri importante în reducerea riscului de infecţie. Este important să precizăm ca tuberculoza este şi, din păcate, rămâne una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică în România şi în judeţul IaşI iar rolul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie reprezintă un pilon important în această luptă continuă cu tuberculoza", a explicat dr. Radu Crişan Dabija.

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, prin specificul său şi având în componenţă Dispensarul TBC, este singura unitate de profil care are metodele şi pregătirea pentru a lupta cu această patologie.

"Educaţia sanitară, însă, rămâne una dintre cele mai importante coordonate pentru a preveni pe viitor aceste situaţii: vaccinarea BCG, controlul simptomelor şi consulturile preventive - acţiuni banale de medicină preventivă care nu primesc atenţie suficientă pe cât ar avea nevoie societatea noastră", a mai precizat dr. Radu Crişan Dabija.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete