Cum arată singura bancă de sânge şi primul centru de transfuzii veterinar din Moldova de la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva USV Iaşi

Începe complexul proces de recoltare de sânge pentru completarea bazei de date şi a stocurilor. Pot dona, în special, câinii cu vârste cuprinse între un an şi opt ani, cu greutatea mai mare de 20 de kilograme, care au toate vaccinurile făcute şi sunt deparazitaţi la zi.

Facultatea de Medicină Veterinară a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV) anunţă deschiderea băncii de sânge şi a centrului de transfuzii veterinar în cadrul Spitalului clinic pentru animale de companie.   

„Începând cu luna aceasta, la USV Iaşi funcţionează singura bancă de sânge şi centrul de transfuzii din regiunea Moldovei. În cadrul centrului de transfuzii şi al băncii de sânge ataşate Compartimentului de Urgenţe din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară testăm grupele de sânge la câini şi pisici putem, face teste de compatibilitate între indivizii donatori - receptori şi mai ales putem să oferim pacienţilor noştri şi a colegilor din practica privată sângele necesar urgenţelor medicale”, a declarat conf. univ. dr. Mihai Musteaţă, coordonatorul Compartimentului de Urgenţe. 

Cadrele didactice şi medicii veterinari fac un apel pentru proprietarii de animale care pot fi donatori voluntari. 

„Pe această cale doresc să fac un apel la donatori. Din această categorie fac parte câinii cu vârste cuprinse între un an şi opt ani cu greutate mai mare de 20 de kilograme, vaccinaţi, deparazitaţi la zi, femele care să nu fi fost niciodată gestante şi pacienţi care să nu fi avut niciodată transfuzii de sânge. Este bine să determinăm grupa de sânge a pacientului înainte de transfuzii, în principiu pentru a limita cât mai mult reacţiile transfuzionale, iar dacă la prima transfuzie sunt mai rare, mai ales dacă ulterior clinicianul stabileşte că este necesar o nouă transfuzie, atunci va trebui să ştim cu certitudine grupa de sânge a acestuia pentru a şti ce donator va fi potrivit pentru pacient”, a punctat dr. Paula Paşca, medic veterinar în cadrul Spitalului de Urgenţă a FMV.

Vă recomandăm să citiţi şi:

General american, despre singurul avantaj al ruşilor pe câmpul de luptă: Forţele ucrainene au capacitatea să-şi recâştige teritoriile pierdute în război

Pedeapsa primită de românul care l-a lovit în plin cu maşina pe agresorul fratelui său, ca să se răzbune. „Mai eşti şmecher?”

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026