Criză gravă de sânge la Iaşi: rudele bolnavilor care trebuie operaţi au ajuns să caute donatori pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO News and Trends

Bolnavii internaţi în spitalele din Iaşi pentru intervenţii chirurgicale sunt operaţi doar dacă arată că aparţinătorii lor au donat sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.

În plină vară, la Iaşi, nevoia de sânge se acutizează din cauza numărului insuficient de donatori.

Miercuri, 09 august, patru familii cu rude internate în spitale căutau donatori, în faţa Centrului de Transfuzie Sanguină, care să doneze sânge pentru persoanele bolnave. Alte două familii căutau donatori online, pe Facebook, tot pentru apropiaţii internaţi pentru operaţii în spitale.

Potrivit conducerii Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Iaşi, vara, în perioada de concedii, apare criza de sânge din cauza numărului redus de donatori.

„Luni şi marţi au fost în jur de 50 de donatori. Miercuri, situaţia s-a îmbunătăţit şi au venit în jur de 90 de persoane să doneze. Avem nevoie pe toate grupele de sânge, mai puţin grupa B cu Rh pozitiv, care este singura grupă prezentă în centru într-o cantitate cu care am putea face faţă oricărei solicitări. În rest, avem mare nevoie de sânge grupa 0, grupa A şi grupa AB cu Rh pozitiv şi cu Rh negativ“, a arătat dr. Lavinia Scripcaru, directorul CRTS Iaşi.

Ieşenii interesaţi să contribuie la salvarea bolnavilor din spitale pot dona sânge de luni până vineri, în intervalul orar 7.00-13.00. Centru de Transfuzii Iaşi va fi deschis şi luni, pe 14 august, cu program normal de lucru. Pentru această dată, pe reţeau socială Facebook este anunţat şi un eveniment care invită ieşenii la CRTS să doneze sânge.

„În acest moment Centrul Regio­nal de Transfuzie Sanguină func­ţionează la capacitate de avarie şi se confruntă cu o lipsă acută de sânge! Unele operaţii sunt amânate din cauza lipsei de sânge! Astfel, pe data de 14 august 2017, de la ora 7 dimineaţa, vă invităm la sediul CRTS Iaşi pentru a dona sânge! Am ales această dată deoarece este zi liberă şi ne putem mobiliza mai uşor şi mai bine! Haideţi să salvăm cât mai multe vieţi“, precizează organizatorii. Pentru a deveni donator de sânge trebuie îndeplinite mai multe condiţii care pot fi consultate online sau la sediul centrrelor de transfuzii. 

Citeşte şi:

Donatorii de sânge ar putea primi tichete de masă în valoare de 150 de lei

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte