Cea mai modernă unitate pediatrică de primiri urgențe din țară, aproape finalizată. În ce stadiu sunt lucrările

0
Publicat:

Întreaga regiune a Moldovei va beneficia, în curând, de o unitate pediatrică de primire urgenţe complet renovată la Iași. Astfel, autorităţile judeţene susţin că aceasta va fi cea mai modernă din ţară şi că lucrările se apropie de final.

Spitalul de Copii Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul

Este vorba despre proiectul „Extindere și dotare Unitate Funcțională Regională de Urgență în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași”, pe care Consiliul Judeţean îl implementează în această perioadă. Acesta a fost demarat în luna septembrie a anului 2022, iar investiţia se ridică la aproape 35.000.000 de lei.

În ce stadiu sunt lucrările

Conform autorităţilor, stadiul lucrărilor de la noua Unitate de Primire Urgenţe a ajuns la 80%. Astfel, în acest moment se lucrează la instalaţiile electrice şi la ventilaţie, la platforma betonată pe terasa unde este amenajat heliportul, dar şi la sistemele de balizaj pentru heliport, precum şi la finisajele interioare.

Proiectul prevede ca noua Unitate de Primire Urgenţe să fie extinsă pe 2.358 metri pătraţi. Aceasta va avea demisol, parter şi etaj, iar pe terasă va fi amenajat un heliport. Unitatea de Primire Urgenţe, care va servi unui număr foarte mare de pacienţi, din întreaga regiune a Moldovei, va fi dotată cu echipamente medicale de ultimă generaţie, dar şi cu mobilier modern, la standarde europene.

„Vom avea cea mai modernă unitate din ţară"

Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, susţine că noua Unitate de Primire Urgenţe va fi cea mai modernă din ţară.

Nu există prioritate mai mare pentru această administrație județeană decât sănătatea. Facem tot ceea ce putem, la nivel instituțional, pentru a crea condiții cât mai bune. Evident, îmi doresc să nu fie nimeni nevoit să ajungă la spital vreodată, dar pentru situații urgente, neprevăzute, noi trebuie să fim pregătiți cu cele mai bune servicii medicale, în special când vine vorba de sănătatea copiilor noștri. Sunt nerăbdător să finalizăm lucrările la UPU <Sfânta Maria>, moment în care vom avea aici cea mai modernă unitate pediatrică de primiri urgențe din țară, pentru a asigura tot sprijinul medical micilor pacienți”, a precizat Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat