Beţivii să-şi plătească spitalizarea, a decretat Senatul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii au adoptat un proiect legislativ potrivit căruia persoanele care ajung în stare de ebrietate la spital sunt obligate să deconteze serviciile medicale sau presteze muncă în folosul comunităţii.

Potrivit statisticilor întocmite de medicii ieşeni, 20% dintre persoanele care ajung la medicii de familie şi până la 40% dintre pacienţii secţiilor de medicină generală şi chirurgie sunt trataţi pentru probleme legate de consumul exagerat de alcool. 

Taxă pe beţie şi liste de aşteptare la Spitalul Socola

Mai mult, majoritatea acestor pacienţi sunt neasiguraţi, iar cheltuielile anuale suportate de statul român pentru aceste cazuri depăşesc 25 milioane de euro. Iniţiativa legislativă în această problemă a fost a deputaţilor Tudor Ciuhodaru şi Mircia Giurgiu.

În cazul în care pacienţii nu achită contravaloarea tratamentului, atunci aceştia au obligaţia de a efectua 50 de ore de muncă în folosul comunităţii.

„Creşterea numărului de cazuri de pacienţi etilici ajunşi în serviciul de urgenţă m-a determinat să iniţiez un proiect legislativ ce prevede decontarea cheltuielilor legate de tratamentul etilismului acut. În fiecare an, 50.000 de români sunt trataţi pentru etilism, ceea ce reprezintă echivalentul morţilor evitabile din România“, a precizat deputatul Tudor Ciuhodaru, medic specialist urgenţă.

Proiectul legislativ urmează să ajungă în Camera Deputaţilor, care este forul dezional în acest caz.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru ştiri proaspete.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare