Bărbat dus cu elicopterul SMURD la un spital din Iași, după ce şi-a amputat piciorul la arat. „L-am preluat cu tot cu piesa de la motocoasă”

0
Publicat:

Ieșeanul în vârstă de 73 de ani, originar din comuna Șipote, se afla pe un câmp, iar la un moment dat a manevrat greşit motocoasa, iar gamba de la piciorul i-a fost amputată complet.

Fotografie la locul accidentului Sursa foto: UPU SMURD Iași

Un bărbat de 73 de ani, din comuna ieșeană Şipote, care lucra câmpul cu o motocoasă, a suferit un accident şi şi-a secţionat integral gamba de la piciorul drept. 

Potrivit primelor informații, bărbatul a manevrat greşit motocoasa, iar gamba de la piciorul i-a fost amputată complet.

A fost adus cu elicopterul SMURD la Iaşi. L-am preluat cu tot cu piesa de la motocoasă, neputând îndepărta ţesutul muscular din piesa ce se ţinea de membrul inferior. Este stabil, conştient şi cooperant. A stat singur în câmp timp de o oră până l-a auzit cineva”, a declarat medicul-coordonator UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

Potrivit acesteia, bărbatul a fost stabilizat în Unitatea de Primire Urgenţe de la „Spitalul Sfântul Spiridon” din Iaşi şi va fi supus unei intervenţii chirurgicale.

În ce condiții membrele amputate pot fi reatașate la corp

Amintim de cazul adolescentei de 15 ani ale cărei mâini au fost amputate în urma unui accident rutier petrecut la Pașcani, medicii reușind să i le replanteze după o operație care s-a întins pe 20 de ore. 

Foarte important într-o astfel de situație este felul în care s-a produs amputarea membrului respectiv, pentru că nu orice membru amputat poate fi apoi reatașat, mai spune dr. Oprița. „Dacă se produce prin smulgere, de multe ori, distrucțiile tisulare sunt foarte importante și nu există material care să permită refacerea. Dar dacă se produce o amputație cu un flex, să spunem, cu un cuțit, care taie liniar, atunci membrele pot fi replantate”, detaliază medicul de urgență. Altele sunt șansele de reușită dacă membrul a fost strivit.

Nivelul la care s-a produs amputația este de asemenea important în ecuația reatașării.  „Dacă s-a produs din umăr, acel membru nu va mai putea fi replantat niciodată. Anatomic nu se mai poate face replantarea. În general, se replantează membre din treimea medie a antebrațului sau la nivelul mâinii sau al degetelor. Membre mari nu se replantează, în general. Replantările se fac la mână”, mai spune dr. Bogdan Oprița. Totodată, depinde și de nivelul amputației, adică dacă aceasta este completă sau incompletă. În cazul celor incomplete, șansele de reatașare sunt mai mari.

Mai multe pentru tine:
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat