Asaltul viperelor: doi ieşeni au ajuns la spital cu dureri cumplite la picior după ce au fost muşcaţi de şerpii veninoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii ieşeni au acordat îngrijiri medicale, în cursul zilei de sâmbătă, 11 august, unor persoane care au fost muşcate de şerpi. Victimele au supravieţuit şi sunt sub observaţie medicală.

O primă victimă a fost un bărbat de 62 de ani, din comuna Rediu care a fost muşcat de gamba stângă de o viperă în timp ce cosea iarba din livadă. Ieşeanul a simţit o durere foarte puternică în zona piciorului după ce a fost muşcat. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă „Sf. Spiridon”, unde a primit îngrijiri medicale. 

„A primit tratament cu ser antiviperin şi a fost internat pentru supraveghere în clinica chirurgicală”, a precizat Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD din Iaşi.

O a doua victima care a ajuns la spitalul ieşean este o femeie de 34 de ani, din comuna Focuri. Şi ea a fost muşcată de viperă tot de picior, simţind durerile la aproximativ două ore după incident. Ea se află internată în Secţia de Toxicologie a aceluiaşi spital.

Medicii recomandă ca, în cazul în care sunteţi muşcaţi de şerpi să apelaţi de urgenţă la 112. Pe teritoriul României, singurul şarpe veninos este viperă. Muşcătura acestuia poate fi letală.

Cum trebuie să reacţionaţi dacă sunteţi muşcat de viperă (sursă: doctorulzilei.ro)

– Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antivenin.

– nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit;

– luaţi o aspirină (nu luaţi alcool, cafea sau alt excitant – acestea cresc pulsul şi veninul ajunge mai repede la organe);

– în caz de hipotermie, acoperiţi-vă cu o pătură;

– menţineţi zona muşcăturii sub nivelul inimii;

– înlăturaţi veninul din jurul muşcăturii şi dezinfectaţi rana cu apă oxigenată;

– puneţi o legătură elastică tip garou între rană şi inimă (încetiniţi răspândirea veninului). Garoul limfatic nu trebuie să blocheze circulaţia sangvină, ci să realizeze o compresiune limfatică. Se foloseşte o bandă elastică lată sau o fâşie de material (dintr-o cămaşă, bluză) care se înfăşoară nu foarte strâns pe tot membrul muşcat.

– hidrataţi-vă cu apă

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi