VIDEO Mărirea şi declinul minei Petrila. Ce a mai rămas din vechea exploatare de cărbune din Valea Jiului
0La cinci ani de la închiderea Minei Petrila, puţine dintre clădirile şi instalaţiile sale au rămas în picioare. Oaspeţii locului mai pot vizita însă câteva dintre construcţiile miniere, cruţate de lama buldozerelor.
Au trecut aproape cinci ani de la închiderea Exploatării Miniere Petrila, o mină de cărbune cu o istorie aparte.
Cele mai vechi urme ale activităţilor miniere din zona Petrilei datau din vremea romanilor, când localnicii căutau aur aluvionar. Şi ei se bucurau de abundenţa cărbunelui din păturile uriaşe, aflate în la tot pasul.
De la mijlocul secolului al XIX-lea, interesul localnicilor, a căror ocupaţie tradiţională era păstoritul, a crescut şi pentru „aurul negru”, iar mina Petrila a fost una dintre primele exploatări deschise în Valea Jiului.
Bogăţia Petrilei
Zona pitorească şi sălbatică de la poalele Parângului a stârnit fascinaţia mai multor exploratori străini, interesaţi în special de bogăţia bazinului carbonifer.
„La câţiva kilometri dincolo de Petroşani, chiar în fruntea văii, se află micul sat Petrila, pe care l-am vizitat datorită interesului pentru numeroasele indicii rămase ale operaţiunilor miniere purtate de romani, ce se găsesc aici. Nimic nu putea fi mai frumos decât Petrila, care este o aşezare tipică valahă. Ridicată pe malurile râului Jiu, unde apele au o adâncime mică şi curg uşor, aici fiecare gospodărie este înconjurată de o livadă de pomi fructiferi cu ciorchine graţioase, bine îngrădită cu nuiele de răchită”, scria exploratorul englez Robert Nelson Boyd, în anul 1870, despre Petrila.
Autorul rămăsese impresionat de rămăşiţele lucrărilor antice din zonă, netulburate de secole de către localnici şi îşi imagina că într-un viitor apropiat vremurii sale liniştea văii idilice a Jiului va fi tulburată de murmurul minerilor şi al forjelor şi de scârţâitul roţilor vagonetelor de cărbune. „Nu poate fi nicio îndoială că peste câţiva ani acest ţinut sălbatic cu condiţii grele de teren se va transforma, nu pentru a aduce recolte bogate, dar pentru a fi scoase din el măruntaiele pământului. Perspectivele de avere pentru această parte a ţării nu sunt mici, fără îndoială. Deci marea bogăţie a acestui domeniu al cărbunelui care conţine, aşa cum s-ar părea, cărbune excelent, nu poate fi trecută cu vederea”, relata şi geologul englez David Ansted, în 1862, după o călătorie în Valea Jiului.
Ruinele Minei Petrila
În deceniile următoare, Valea Jiului devenise o regiune căutată de colonişti veniţi din toate colţurile Imperiului Austro-Ungar, iar Petrila nu făcea excepţie. Minele de cărbune şi-au întins epoca de glorie pe mai multe decenii, însă declinul industrial din ultima parte a secolului XX le-a adus, pe rând, sfârşitul. Mina Petrila s-a închis definitiv la sfârşitul anului 2015, iar de atunci o parte din clădirile şi instalaţiile sale au fost dezafectate, demolate, jefuite sau trimise la centrele de colectare a fierului vechi.
Câteva construcţii au rămas încă în picioare şi pot fi vizitate încă de curioşi. Printre ele se află vechea preparaţie, clădirea compresoarelor, atelierul mecanic, puţul-centru şi puţul cu schip - considerat cel mai adânc din Europa, având 940 de metri. Puţul Minei Petrila a păstrat o maşină de extracţie preţioasă, care a funcţionat neîntrerupt peste 70 de ani, dar care după închiderea minei a fost vandalizată de hoţi. Un muzeu al Salvatorului minier a fost inaugurat în 2018 la Mina Petrila şi va putea fi vizitat odată cu redeschiderea muzeelor, anunţată în 15 mai. Priveliştea fostei exploatări de pe malul Jiului de Est a rămas însă dezolantă.
Vă recomandăm să citiţi şi:
FOTO Vulcan, imaginile dezolării. „Perla neagră“ din Valea Jiului în anii de glorie ai mineritului