Video VIDEO Imagini dezolante cu „litoralul hunedorenilor”. Dezastrul de pe Lacul Cinciş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Cinciş. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Lacul Cinciş a fost numit „litoralul hunedorenilor”, însă malurile sale s-au transformat cu timpul într-o uriaşă rampă de gunoi ce ocupă o fâşie de mai mai mulţi kilometri.

O pădure deasă se întinde pe malul stâng al Lacului Cinciş, locul mai puţin accesibil pentru oaspeţii zonei de agrement.

GALERIE FOTO

Pe malul „Tătăuşului” – un cătun afundat în pădure în care mai locuieşte o familie, dar care a dat numele zonei – turiştii nu pot ajunge cu maşinile, ci doar pe jos, pe potecile pădurii, sau cu bărcile. Gunoaiele purtate la mal de ape şi-au găsit însă, mai repede, loc aici.

Ocupă o fâşie de cel puţin cinci kilometri care înconjoară barajul şi se adună în mormane în micile „golfuri” ale sale, la gurile de vărsare ale izvoarelor şi în locurile pescarilor. Volumul lor este impresionant, iar în ultimii ani aproape nimeni nu s-a arătat interesat să le strângă. În afara nenumăratelor peturi plutitoare şi doze de bere, la mal pot fi văzute cauciucuri, piese de maşini şi de mobilier abandonate şi gunoaie menajere.

Autorităţile locale au aşezat Lacul Cinciş „la loc de cinste” înter atracţiile turistice ale Hunedoarei, localnicii se mândresc cu „litoralul hunedorenilor”,  pescarii se laudă adesea cu capturile impresionante de peşte din lac, iar proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă de pe malul drept lacului profită din plin de frumuseţea sa, însă aproape nimeni nu s-a arătat interesat de îngrijirea lui.



Povestea lacului Cinciş

Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, în vecinătatea Hunedoarei, pentru a fi folosit ca sursă de alimentare cu apă a municipiului şi a combinatului siderurgic. La construcţia barajului, vetrele a cinci sate de la poalele Munţilor Poiana Ruscă au fost inundate pentru a face loc unuia dintre cele mai întinse lacuri artificiale. În deceniile următoare înfiinţării sale, Cincişul al cărui luciu de apă se întindea pe 260 de hectare,  a devenit unul dintre cele mai populare locuri de agrement din judeţul Hunedoara. Autorităţile comuniste au permis însă construirea doar a câtorva clădiri în apropiere de apă.

Cea mai celebră dintre ele a fost „Casa Albă”, complexul de agrement al fostului combinat din Hunedoara, care cuprindea vila construită special pentru nomenclatura comunistă şi pentru a fi folosită, la nevoie, de Nicolae Ceauşescu. Mai exista un alt camping cu cabane de lemn (al ICSH-ului), iar în afara celor două baze de agrement, înainte de 1989 pe malul Lacului Cinciş a mai fost construit motelul Cinciş, câteva căsuţe de lemn şi o bază sportivă de caiac. Cel mai adesea, localnicii care doreau să se relaxeze la Cinciş îşi instalau corturile pe malul sudic al lacului, ocolit de şoseaua spre satele de pe Valea Cernei. După 1990, malul sudic al lacului, a fost ocupat treptat de vile şi pensiuni, construite pe terenuri retrocedate în anii 90, de clădiri în construcţie sau abandonate, unele scoase la vânzare, de parcele împrejmuite cu garduri pe care au fost montate pancarte care avertizează că accesul este interzis.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Priveliştile uimitoare ale Lacului Cinciş. Seceta prelungită a transformat locurile din jurul bisericii sale ruinate

Villa rustica şi necropola antică de pe malul Lacului Cinciş. Secretele marilor descoperiri din ţinutul minelor dacice

VIDEO Bisericile „fantomă”, atracţiile bizare ale Lacului Cinciş. Ultimele rămăşiţe ale satelor aflate sub apă ascund poveşti înfiorătoare

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate