Video VIDEO Cel mai autentic castel medieval oferă privelişti de basm. Ruinele Cetăţii Colţ au rămas ca în urmă cu trei secole
0Cetatea Colţ nu a suferit nicio intervenţie de restaurare în ultimele secole şi a rămas astfel unul dintre cele mai autentice monumente istorice din ţară.
Ruinele cetăţii medievale Colţ se înfăţişează călătorilor pe o stâncă solitară, desprinsă din versantul care străjuieşte intrarea în defileul Râuşorului.
Pe dealul opus, la poalele vechiului castel al cnejilor Cândea, a fost ridicată, tot în secolul al XIV-lea, o biserică de piatră. Aşezământul religios a fost reabilitat în anii 1990, după o perioadă îndelungată în care rămăsese în paragină. Cetatea Colţ, cunoscută drept „Castelul din Carpaţi”, nu a fost supusă în ultimele secole niciunei intervenţii umane de restaurare. Şi-a păstrat autenticitatea, dar pentru oaspeţii imprudenţi poate reprezenta un pericol din cauza stării în care au ajuns ruinele.
GALERIE FOTO
Zăpezile până la genunchi din acest sfârşit de iarnă au ascuns sub covorul lor potecile spre Castelul din Carpaţi. Cărarea principală spre ruine urcă prin pădure de la marginea satului Suseni (comuna Râu de Mori), dar după câţiva zeci de metri se pierde în labirintul urmelor de copaci tăiaţi din pădurea deasă şi traşi în vale prin zăpadă. Până la stânca pe care a fost zidit castelul, turiştii au de urcat circa o jumătate de oră şi se pot asigura că sunt pe direcţia bună urmărind copacii marcaţi cu trinunghiuri albastre.
Sus, oaspeţii Castelului din Carpaţi sunt întâmpinaţi de privelişti neobişnuite. De o parte a castelului se dezvăluie defileul Râuşorului, iar călătoriii pot urmări cu privirea până departe drumul ce şerpiueşie pe lângă pârâu, urcând printre versanţii stâncoşi şi împăduriţi spre Retezat. Iarna a avut un efect magic asupra peisajului. A acoperit cu o mantie argintie pădurile şi a ascuns crestele sub ceaţă. De cealaltă parte, de pe zidurile cetăţii medievale, se înfăţişează în toată splendoarea ei depresiunea Haţegului. Castelul din Carpaţi rămâne un loc neprietenose pentru cei care se aventurează printre ruinele sale, în zilele în care zăpezile acoperă stâncile sale ascuţite şi bolovanii desprinşi şi prăvăliţi la poalele lui. Ruinele vechi se amestecă în armonie cu stâncile imense care ies de sub zidire şi stau ca margine a prăpastiei de zeci de metri de sub cetate.
Castelul din Carpaţi
Cetatea Colţ a fost ridicată de faimoasa familie a Cândeştilor, despre care istoricii români susţin că în secolul al XV-lea a fost înnobilată şi recompensată cu proprietăţi numeroase, pentru sprijinul acordat lui Iancu de Hunedoara în campaniile militare. Treptat, cnejii au fost maghiarizaţi sub numele de Kendeffy în secolul al XV-lea, la fel şi rudele lor din familia Kenderes (Cândreş). Cetatea cnejilor datează de la sfârşitul secolului al XIII-lea, iar de-a lungul timpului a fost remarcată pentru frumuseţea şi pentru legendele ei.
În secolul al XVII, Cetatea este amintită în cronicile faimosului cărturat Evlya Celebi, care a ajuns în Transilvania, însoţind oastea sultanului. „E o cetate solidă în cinci colţuri şi înaltă până-n cer. Are o singură poartă care priveşte către şesul Haţegului. Este o cetate frumoasă cu 11 turnuri. Are multe întărituri înconjurătoare, dar toate laturile îi sunt atât de abrupte, încât nu te poţi apropia. Spre sud, în spatele munţilor, care formează întăriturile ei, se află Ţara Românească. În valea de sub cetate se află un oraş frumuşel cu vii şi grădini, având şi multe biserici împodobite. În râul de acolo se găsesc multe feluri de peşti. Are ape bune şi aer bun, de aceea este vestită prin femei frumoase”, relata Evliya Celebi, în anii 1660. De atunci, treptat, locul a fost uitat. Ruinele Cetăţii Colţ l-au inspirat, două secole mai târziu, pe Jules Verne, în cartea sa „Castelul din Carpaţi”. În secolul al XIX-lea, scriitorul francez a relatat despre aşezarea abandonată despre care românii credeau că este un loc stăpânit de forţele supranaturale ale răului şi că în interiorul lui se petrec lucruri înspăimântătoare.
La poalele ei, peste râu şi şoseaua spre Retezat, a fost construită între anii 1310 - 1315, biserica. Ea se remarca prin turnul ridicat peste altar, cu acoperişul piramidal, un loc folosit ca adăpost al călugărilor, şi prin pictura murală din secolul al XIV-lea, cu scene însufleţite de culoare, care s-a păstrat în ciuda ruinării bisericii.
Vă recomandăm să citiţi şi: