Unde a dispărut Baloo, vedeta staţiunii Straja. Ursul veteran nu a mai fost văzut de la începutul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursul Baloo. Foto: skistraja.ro.

De la începutul lunii ianuarie, ursul Baloo, vedeta staţiunii Straja, nu a mai putut fi văzut de turişti în ţarcul din care îi întâmpina.

Ursul Baloo din Staţiunea Straja a intrat în hibernare. Îngrijitorii săi îi atenţionează pe turiştii care ajung în zona ţarcului său să nu se alarmeze că nu îl mai văd în adăpost.

Straja, cel mai căutat loc din Munţii Vâlcan. Splendoarea de iarnă din staţiunea numită „perla Văii Jiului“

Baloo se află în bârlogul său de la începutul lunii ianuarie, hibernează şi este sănătos – metabolismul său fiind încetinit pe durata iernii. „Vă rog, nu mă deranjaţi. Sunt în hibernare. Vă mulţumesc”, scrie pe afişul agăţat pe gardul adăpostului său.

Ursul Baloo „patronează” de peste două decenii staţiunea Straja. În anul 2000, puiul de urs a fost găsit de vânători în pădurile Parângului, în zona Polatişte. Era în stare de inconştienţă, înfometat şi pierdut de familie, şi a fost ţinut mai multe zile în perfuzii, până când s-a mai înzdrăvenit. O vreme ursul a stat în gazdă la mai multe familii, care l-au îngrijit, însă pentru că nu putea fi ţinut într-o gospodărie, omul de afaceri Emil Părău, cel care i-a dat numele Baloo, l-a adus în Straja, unde i-a fost amenajat un ţarc de 1.200 de metri pătraţi, dotat cu bazin şi bine împrejmuit


Ţarcul ursului Baloo. Foto: gddhd.ro.

 „Copiilor care vor veni să îl vadă pe Baloo le explicăm că starea naturală a ursului este în libertate şi nu într-un ţarc. Însă Baloo nu ar mai rezista să fie luat de la Straja şi adus într-o rezervaţie. Aici este bine îngrijit şi trăieşte în condiţii mult mai bune decât i se pot oferi acestor animale în orice altă rezervaţie din România“, relata Emil Părău. Situaţia actuală a lui Baloo a stârnit însă controverse. Mai multe pletiţii au fost lansate pentru eliberarea animalului în sălbăticie sau trimiterea lui într-o rezervaţie. Plângerile nu au avut succes. Baloo are toate condiţiile unei îngrijiri adecvate şi nu ar supravieţui în afara ţarcului de la Straja, susţin reprezentanţii cabanierilor.


Ursul Baloo este sărbătorit în luna februarie, când în Straja are loc Cupa Baloo la schi. „În cinstea lui Baloo, se pregăteşte o festivitate aparte, cu un concurs de schi pentru copii, toţi participanţii fiind premiaţi. Apoi, toată lumea merge la Baloo, care primeşte un tort din fructe şi miere. Deşi a ajuns la vârsta la care urşilor nu prea le mai arde de joacă, Baloo îşi păstrează, de dragul vizitatorilor săi, dar mai ales de dragul copiilor, pofta de distracţie. La urma urmei, asta fac vedetele. Iar Baloo e cu adevărat vedeta staţiunii Straja”, informează administratorii staţiunii.

Staţiunea Straja din Masivul Vâlcan este un loc atractiv pentru iubitorii de schi, fiind una dintre cele mai mari din vestul ţării, dar şi unul cu  istorie aparte. În masivul Straja, în Primul Război Mondial au murit peste 1.500 de soldaţi. În memoria lor a fost ridicat, pe munte schitul Sfinţilor Constantin şi Elena, devenit unul dintre obiectivele turistice importante din zonă. În vecinătate se află staţiunea Parâng şi zona turistică Pasul Vâlcan.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Baloo, de 20 de ani vedeta staţiunii Straja. Povestea impresionantă a celui mai faimos urs

Vacanţă de vis în „Palma lui Dumnezeu“, locul în care retrăieşti iernile de altădată FOTO VIDEO

Ţinutul Pădurenilor sub zăpadă. Satele arhaice ale vacanţelor la bunici, lăsate aproape pustii VIDEO

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată