Un topor vechi de 30.000 de ani a fost descoperit pe malul Mureşului. Unealta a fost expusă în muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Toporul din Epoca de Piatră a fost expus la Deva.

Un toporaş de mână din Epoca de Piatră a fost expus la muzeul din Deva. Piesa a fost descoperită într-un sit arheologic de pe malul Mureşului şi are o vechime de 30.000 de ani.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva a expus în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia un „toporaş de mână”, considerat una dintre cele mai vechi piese din patrimoniul instituţiei. Unealta a fost datată în prima epocă a pietrei (Paleolitic) şi a fost confecţionată dintr-o aşchie de talie mare, cu margini tăioase, realizate prin retuşare.

Piesa provine din oraşul Simeria, fiind descoperită la dreapta drumul european E68, pe terasa a doua a râului Mureş, aproape de confluenţa Streiului cu acesta.

„Unealta face parte dintr-un lot de piese litice, pe lângă aceasta mai fiind identificate alte patru unelte şi 11 rebuturi (piese fragmentare). Toporaşul de mână a fost datat de către cercetătorul Alexandru Păunescu ca aparţinând Paleoliticului superior de început, mai exact perioadei aurignaciene (aproximativ 30.000 B.C). Această descoperire şi amplasarea locului pe o terasă înaltă a râului Mureş – o terasă cu mare vizibilitate asupra văii acestuia şi a Văii Streiului – reprezintă dovada existenţei aici a unui sit paleolitic, cu un mare potenţial ştiinţific”, a informat Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.


Vă recomandăm şi:

Secretul matriţei din Sarmizegetusa Regia: audieri la tribunal după cererea de recompensă depusă de o tânără

Magistraţii vor soluţiona cererea unei tinere din Arad de a fi despăgubită cu pentru că ar fi participat la descoperirea, în 2013, a matriţei antice din Sarmizegetusa Regia, un obiect de patrimoniu preţios, aflat în colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Povestea statuii preţioase de marmură a zeului Silvanus şi a Silvanelor, din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Un relief din marmură reprezentându-l pe zeul Silvanus, veche divinitate romană protectoare a pădurilor şi câmpurilor, poate fi văzut la muzeul din Deva. Artefactul a fost descoperit în 1976, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Misterul unei descoperiri rare: vasul dacic din fier abandonat de traficanţii de comori care l-au găsit în Munţii Orăştiei

O piesă antică rară a fost prezentată în expoziţia muzeului din Deva, după un proces de restaurare complex. Artefactul, inclus în categoria tezaur, este un vas dacic de fier, descoperit în anii trecuţi în zona siturilor cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, dar pe care traficanţii de comori l-au abandonat, fiind interesaţi mai degrabă de obiecte antice din metale preţioase.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită