Un şofer de 19 ani a făcut ravagii pe un bulevard din Deva, cu bolidul scăpat de sub control. A fugit apoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe maşini au fost distruse în parcarea de pe un bulevard din Deva. Şoferul unui bolid a produs accidentul, însă apoi a fugit de la locul faptei.

Patru maşini au fost distruse pe un bulevard din Deva, de un şofer în vârstă de 19 ani, care apoi a plecat de la locul accidentului. Tânărul s-a prezentat apoi la sediul Poliţiei.

Localnicii de pe Strada Nicolae Bălcescu au sunat la 112, sâmbătă dimineaţa, pentru a reclama că mai multe maşini aflate într-o parcare de pe marginea străzii au fost avariate de şoferul unui autoturism BMW X3, care apoi a fugit de la locul accidentului. „Poliţistii au demarat cercetări pentru identificarea conducatorului auto care a produs tamponarea, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că în jurul orei 3.00, un autoturism care se deplasa din direcţia strada Minerului spre strada Mihai Eminescu, a pierdut controlul direcţiei, a acroşat şi a avariat patru autoturisme care staţionau în parcarea amenajată pe sensul opus, după care si-a continuat deplasarea”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Sâmbătă, în jurul orei 13:00, la Poliţia Municipiului Deva s-a prezentat un tânăr de 19 ani, din municipiul Deva, care a declarat că el este vinovat de producerea evenimentului rutier soldat cu pagube materiale. „Prin urmare, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă in valoare de 870 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Şoseaua Hunedoara - Călan a intrat în şantier. În doi ani vom circula pe un drum judeţean cu totul modernizat

Marile planuri ale comuniştilor pentru cetăţile dacice: aeroport în Deva şi funicular până la Sarmizegetusa Regia

Cea mai spectaculoasă şosea din Parâng a intrat în şantier. Drumul va urca la peste 1.500 de metri în staţiunea montană

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă