Un incendiu a mistuit un adăpost de animale: doi cai şi o vacă au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a mistuit un adăpost de animale din satul Bunila, iar un cal şi o vacă au murit cuprinşi de flăcări. Pompierii au avut dificultăţi la a ajunge la locul incendiului, din cauza drumului acoperit cu gheaţă şi zăpadă.

Proprietarii unei gospodării din satul Bunila au pierdut animalele, în urma unui incendiu provocat de un scurt-circuit. Flăcările au mistuit adăpostul în care se aflau doi cai şi o vacă.

„Pompierii au fost nevoiţi să lase autospeciala la o distanţă de un kilometru şi jumătate de locul în care se manifesta incendiul, din cauza drumului de acces îngust şi în pantă. După ce au parcurs pe jos distanţa de la autospecială la adăpostul incendiat, purtând motopompe manuale şi furtunuri, pompierii au avut surpriza neplăcută să constate că fântâna aflată în apropiere era secată. Echipele de intervenţie au reuşit să limiteze, cu ajutorul zăpezii, propagarea incendiului la patru căpiţe de fân care se aflau în imediata apropiere a unui grup de case”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătorarea de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urganţă Hunedoara.

Potrivit pompierilor, în incendiu a ars în totalitate adăpostul de animale, construit din lemn de aproximativ 50 de metri pătraţi, în care se aflau doi cai şi o vacă. Cele trei animale nu au putut fi salvate.

Vă recomandăm şi:

Castelul Corvinilor va fi redeschis după trei săptămâni de curăţenie şi filmări

VIDEO Plângerea care a lăsat fără cuvinte autorităţile: Vili Rupa a cerut 1.000 de lei pentru că "a demascat mafia"

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Strigătele de disperare ale lui Dani Cek și ale Părintelui Lungu: „Azi-noapte nu am dormit. Nu am închis un ochi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”