Ţinuturile tot mai sălbatice ale României. Ce s-a întâmplat cu zimbrii din Germania eliberaţi în Munţii Poiana Ruscă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut un an de la eliberarea în sălbăticie a turmei de zimbri aduşi de la rezervaţii din Germania şi România. Animale din Munţii Poiana Ruscă au fost monitorizate de specialişti pentru a se vedea cum s-au adaptat.

La un an de la eliberarea în sălbăticie a celor 14 zimbri aduşi din rezervaţii aflate în Germania şi România, cei mai mulţi dintre aceştia par să se fi acomodat cu libertatea din ţinutul sălbatic al Munţilor Poiana Ruscă. Unii au murit, în urma unor accidente - cum a fost cazul unei femele prăbuşită într-o râpă, iar un alt zimbru a preferat să rămână în apropierea satelor din Ţara Haţegului.

„Din cei 14 zimbri, trei nu au supravieţuit peste iarnă, însă este un rezultat destul de bun, ţinând cont că pentru exemplarele proaspăt introduse în sălbăticie rata de mortalitate este mult mai mare. Turma trăieşte într-o zonă relativ înaltă, pe pajiişti, de unde se retrage în pădure pentru odihnă. O femelă a adus pe lume un pui. Unul dintre zimbri a rămas însă prin apropierea localităţii Peşteniţa. Am solicitat o derogare de la minister, ca să îl putem transloca într-o altă zonă, pentru că se pare că este un exemplar care nu se adaptează la mediul natural”, a declarat, pentru adevarul.ro, Marina Drugă, managerul de proiect al WWF România

În acest an, alte 9 – 10 exemplare vor fi aduse, din Polonia, în ţarcul de aclimatizare de la poalele Munţilor Poiana Ruscă, iar un alt grup ar putea ajunge aici anul viitor.

Zona sălbatică ocupată de zimbri, urşi şi lupi

Povestea zimbrilor eliberaţi în pădurile din Munţii Poiana Ruscă, pe o suprafaţă de circa 5.000 de hectare, puţin afectată de intervenţia omului, a început în luna mai a anului trecut, când World Wide Fund for Nature (WWF), o organizaţie internaţională care derulează proiecte pentru conservarea naturii, a adus într-un ţarc de aclimatizare din pădurile comunei Densuş prima turmă de zimbri. Doi au provenit din Rezervaţia Valea Zimbrilor din judetul Braşov, iar alte 12 exemplare au fost transportate în România din trei rezervaţii germane: Bad Berleburg, Donaumoos şi Wisentgehege Springe.

Până în vara anului trecut, zimbrii au trăit într-o zonă de sălbăticire, iniţial  într-un ţarc de aclimatizare de circa 14 hectare îngrădit cu un gard de lemn şi cu unul electric şi apoi într--o altă zonă de peste 100 de hectare, înconjurată cu gard electric. Apoi au fost eliberaţi definitiv în sălbăticie, pe cele câteva mii de hectare de pădure şi fâneţe din Munţii Poiana Ruscă. Ţinutul stăpânit de turmele de zimbri este împărţit cu alte carnivore mari, cum sunt lupii sau urşii.

Zona din Munţii Poiana Ruscă este a doua în care s-a format un nucleu de resălbăticire a zimbrilor, după ce din 2014, circa 30 de zimbri au fost eliberaţi în natură în Munţii Ţarcu, pe raza comunei Armeniş, din judeţul Caraş-Severin. Acum, populaţia de zimbri eliberaţi în sălbăticie în Munţii Ţarcu a ajuns la peste 40 de animale, care explorează o suprafaţă de peste 10.000 de hectare. Cele două zone repopulate cu zimbri se află la circa 60 de kilometri una de cealaltă şi sunt unite printr-un cordon verde de pădure, care favorizează migraţia speciilor sălbatice între Carpaţii de Vest şi Carpaţii de Sud-Vest.

Până în urmă cu două secole, Munţii Carpaţi au fost un loc propice pentru turmele de zimbri. Zimbrul european este o specie umbrelă care, odată reintrodusă cu succes, iar habitatul ei conservat în mod eficient de-a lungul Munţilor Carpaţi, va ajuta la menţinerea, la scară mare, a coridoarelor ecologice, permiţând proceselor naturale şi resălbăticirii să aibă loc, ajutând astfel natura să se vindece singură, informează WWF România.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Povestea familiei de zimbri care atrage toate privirile oaspeţilor grădinii zoologice. Ce soartă va avea puiul lor

VIDEO Scene uimitoare într-un sat: un zimbru venit din sălbăticie a fost adoptat de oameni: „Zimbruţul, sunt aici la doi metri de el şi nu are nicio treabă”

Zimbrii au revenit în sălbăticia Munţilor Carpaţi după două secole de la dispariţia lor. Povestea noului coridor ecologic

O nouă generaţie de zimbri se naşte în sălbăticie. Animalele din Munţii Ţarcu şi Poiana Ruscă au adus pe lume patru viţei

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată