Video Taberele militare romane puțin știute de români. Sunt mărturii ale războaielor între daci și romani VIDEO

Ținutul cetăților dacice din Munții Șureanu (Hunedoara), locul din România unde se află cea mai mare concentrare de monumente ale civilizației dacice, a păstrat și numeroase rămășițe ale unor tabere militare romane.

Cetățile dacice sunt cunoscute și vizitate de numeroși turiști, în schimb cele mai multe dintre castrele romane de marș au rămas în afara circuitelor turistice și pot fi cu greu descoperite de amatorii de drumeții, chiar dacă rămășițele lor sunt vizibile și se întind pe mai multe hectare.

Ce este un castru de marș

„Ce era, de fapt, un castru de marş: era o fortificaţie temporară, cu o incintă constituită dintr-un val de pământ şi un şanţ în faţă, unde romanii stăteau în corturi pentru scurt timp, fiind, de regulă, construite la distanţe de “o zi de marş” (25-30 kilometri) unele faţă de celelalte”, informa Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Cel puțin zece castre romane de marș, care gravitau în jurul cetății Sarmizegetusa Regia, la distanțe de până la câteva zeci de kilometri, au fost identificate de-a lungul timpului.

Unul dintre puținele castre romane de marș accesibile se află în satul Târsa din Hunedoara (video) lângă biserică.

Locul este adesea trecut cu vederea de turiștii care ajung la Târsa, deși se află pe ruta turistică Via Transilvanica, devenită tot mai populară pentru amatorii de drumeții.

Un alt fost castru se află la în satul Costești din Hunedoara, în apropiere de cetatea dacică Costești.

Drumurile spre celelalte castre romane de marș sunt mai dificile. Potecile străbat plaiuri sălbatice din munți, pășuni și pajiști alpine înconjurate de păduri, pe care pot fi întâlniți, de obicei, doar ciobani.

Unele au fost descoperite, încă din secolul al XVIII-lea, pe culmile Munţilor Şureanu, la aproape 2.000 de metri altitudine. Aici, romanii au amenajat cele mai întinse astfel de tabere, în timpul războaielor cu dacii.

Pe vârful Comărnicel (1.896 metri), arheologii au identificat trei castre de marș, folosite de trupele romane la înaintarea spre Sarmizegetusa Regia.

Pe muntele Jigoru Mare (1.501 metri), la circa 15 kilometri de Sarmizegetusa Regia în linie dreaptă, au rămas conturate la fel de pronunțat rămășițele unui castru de formă patrulateră, întins pe o suprafață de 7,4 hectare, cu laturile de 310 și 240 metri.

Castrul de la Vârful lui Pătru a fost înfințat pe șaua care leagă muntele Vârful lui Pătru (2.133 metri) de Aușelu (2.015 metri).

Mai aproape de Sarmizegetusa Regia (video), la altitudinea de 1.565 metri, se află castrul de marș de la Muncel.

Unii cercetători au susţinut însă că fortificaţia de pe platoul alpin ar fi putut reprezenta o cetate dacică, ridicată în încercarea disperată a localnicilor de a apăra Sarmizegetusa Regia, în faţa înaintării legiunilor romane pe drumurile de plai din Munţii Şureanu.

Alte tabere militare romane, care datează din vremea războaielor de la începutul secolului al doilea, au fost indicate, mai recent, pe dealurile Prisaca, Şesului şi Cornu Pietrii, deasupra satului Costești, cu ajutorul tehnologiei LiDAR.

Potrivit cercetătorilor, eficienţa lor consta în modul în care răspundeau nevoilor strategice ale armatei romane.

Acestea erau necesare soldaților pentru a se deplasa în siguranţă, de a supraveghea căile de acces între tabere şi către cetăţile dacice, de a menţine contactul vizual între trupe, de a comunica eficient pericolul şi a acţiona şi reacţiona în timp util în cazul unor evenimente care se dezvoltă rapid.

„Fortificaţiile romane, în cele mai multe cazuri, avuseseră menirea de a încercui cât mai perfect zona întărită de daci. Încercuirea – socotind la nivelul actual al cunoştinţelor noastre – are numai două deschizături, legate între ele, şi anume: spre nord, spre culoarul lat al Mureşului, şi spre est, având în spate două masive muntoase înalte: Munţii Cindrelului şi Munţii Lotrului, până la Pasul Turnu Roşu, în adâncime de aproximativ 76 de kilometri, foarte greu de pătruns”, arăta arheologul Ştefan Ferenczi, în lucrarea „Observaţii cu privire la castrele de marş romane situate în zona cetăţilor dacice din Munţii Şureanu”.

Fostele tabere militare romane au fost descoperite începând din secolul al XVIII-lea, însă abia în secolul al XX-lea au început să atragă atenţia arheologilor.

Identificarea i-a ajutat pe oamenii de ştiinţă să reconstituie traseele pe care armata romană le-a făcut pentru a cuceri cetăţile dacice, urmând crestele Parângului, Şureanului şi ale Munţilor Orăştiei.

Sistemul defensiv al cetăților dacice

În fața romanilor, dacii ar fi conceput un sistem defensiv care acoperea o suprafață de 150 de kilometri pătrați, format în jurul centrului de putere de la Sarmizegetusa Regia.

Fortificațiile ridicate în Munții Șureanu au fost dispuse astfel încât să împiedice accesul invadatorilor spre capitala dacică dinspre nord-est (fortificațiile Cugir, Vârful lui Hulpe, Fețele Albe, Căpâlna), sud-est (fortificația Cioclovina – Ponorici și cetatea Piatra Roșie), vest (cetățile Costești și Blidaru) și sud (cetatea Bănița).

Munții au fost folosiți și ei ca bariere naturale în fața invaziei romanilor, însă armatele conduse de generalii împăratului Traian au reușit să se apropie de capitala dacilor, dinspre est, pe un traseu dificil de munte.