Şoseaua spre Pasul Vulcan, construită pe fonduri de la UE, a fost inaugurată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul judeţean a fost inaugurat. FOTO: Daniel Guţă. ARHIVĂ.

Şoseaua care leagă municipiul Vulcan de zona de agrement Pasul Vulcan a fost inaugurată astăzi. Drumul are o lungime de aproximativ patru kilometri şi îi va duce pe turişti în zona turistică, inclusă într-un proiect de transformare în staţiune turistică.

Peste 12 milioane de lei, majoritatea proveniţi din fonduri de la Uniunea Europeană, au fost investiţi în reconstruirea drumului care leagă municipiul Vulcan de Pasul Vulcan. Şoseaua de patru kilometri pe care turiştii pot urca în zona turistică a fost inaugurată.

„Este cel de-al patrulea proiect al nostru realizat pe fonduri europene şi aici mă refer doar la infrastructură rutieră. Eu sper că modernizarea acestui drum va aduce o dezvoltare extraordinară zonei şi vom avea aici o staţiune turistică aşa cum ne dorim, în mod deosebit pe perioada iernii. Avem telegondola, avem pârtii de schi, iar zona Văii Jiului poate deveni mai atractivă decât Valea Prahovei”, a spus Mircea Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

Autorităţile din Vulcan susţin că în zona turistică în următorii ani vor fi construite căsuţe de vacanţă şi moteluri.

În prezent, aici se află mai multe căsuţe care au aparţinut foştilor mineri şi un restaurant, dar condiţiile oferite turiştilor sunt slabe calitativ.

În Pasul Vulcan a fost amenajată şi o pârtie de schi, iar până la inaugurarea şoselei, accesul pe munte putea fi făcut cu telegondola sau pe vechiul drum forestier, cel care a fost transformat în şosea.

Potrivit proiectului, "obiectivul general constă în îmbunătăţirea accesibilităţii în zona Pasul Vulcan, un areal cu un mare potenţial de dezvoltare turistică, prin modernizarea DJ 664, pe o lungime de 3,7 kilometri".

Valoarea totală a proiectului a fost de 12.063.160,17 lei din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR (Fondul European de Dezvoltare Regională) a fost de 8.434.296,83 lei. Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional a fost de 1.121.322,69 lei, iar Consiliului Judeţean Hunedoara a contribuit la realizarea investiţiei cu circa 200.000 de lei.


Vă recomandăm şi:

Telegondolă, cinema 3D şi aqualand, în oraşul extremelor de la polul sărăciei

Vulcan, unul dintre municipiile cele mai sărace ale judeţului Hunedoara, a reuşit în ultimii ani să atragă investiţii de lux, estimate la peste 15 milioane de euro. Ultima dintre ele este un parc acvatic, care va fi construit cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Staţiunea Straja a fost lăsată fără curent din cauza datoriilor. Cabanierii sunt nevoiţi să se descurce pe cont propriu

Aproape 200 de cabane, vile şi pensiuni din Staţiunea Straja au rămas astăzi fără curent electric, după ce furnizorul de electricitate din staţiunea a oprit alimentarea cu energie electrică. Motivul îl reprezintă datoriile pe care firma care administrează telegondola le are la furnizor.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

Mărirea şi declinul industriei în Hunedoara. Ce soartă au avut după 1990 cele mai mari întreprinderi din judeţ

În urmă cu jumătate de secol, judeţul Hunedoara era unul dintre cele mai industrializate ale ţării, iar principalele oraşe hunedorene îşi bazau economia pe întreprinderile mari, din industria siderurgică şi minieră.

Ziua în care minerii din Valea Jiului l-au sfidat pe Ceauşescu

Ziua de 3 august 1977 a intrat în istorie ca data în care Nicolae Ceauşescu, cu întreaga putere politică şi opresivă pe care o reprezenta, a fost nevoit să cedeze în faţa revendicărilor minerilor din Valea Jiului, ale căror acţiuni de protest de atunci au reprezentat cea mai revoltă muncitorească, în regimul comunist.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?