Video Secretele marilor cetăți dacice, scoase la iveală în goana după comorile de aur VIDEO

De peste două secole, cetățile dacice din Munții Orăștiei au intrat în atenția românilor, însă doar o mică parte din teritoriul lor a fost cercetat. Arheologii continuă să scoată la iveală, an de an, informații inedite despre așezările antice.

Febra aurului dacilor a dus la descoperirea celor mai faimoase cetăți antice de pe teritoriul României, aflate în Munții Orăștiei din Hunedoara.

Febra aurului dacic a schimbat istoria românilor

Veștile despre descoperirea unor tezaure valoroase de aur în ținutul cetăților dacice au atras atenția oamenilor încă din secolul al XVI-lea, când, potrivit cărturarilor vremii, a fost descoperită o mare comoară de aur, cu tezaure monetare antice, în apele Streiului.

Unii autori au arătat că locul descoperirii putea fi una dintre marile cetăți dacice din munți. Comoara lui Decebal ar fi fost găsită, potrivit celei mai populare versiuni a legendei, în albia Streiului, sub o construcție boltită, observată de câțiva luntrași.

Febra aurului dacilor i-a cuprins pe localnici, din nou, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când alte comori au ieșit la iveală în ținutul cetăților dacice, unde ruinele unor așezări necunoscute atunci, care împânzeau munții, erau ascunse în mare parte sub pământ, în lucruri acoperite de păduri seculare, greu accesibile și îndepărtate de satele din Transilvania.

Descoperirea comorilor ascunse în apropiere de Sarmizegetusa Regia, în locurile numite Râpa cu galbeni și Valea rea, a fost și atunci întâmplătoare, ploile și alunecările de teren fiind responsabile pentru aducerea la suprafață a nenumăraților galbeni și a altor piese antice prețioase.

Secretul comorilor nu a putut fi păstrat de localnici, astfel că în primii ani ai secolului al XIX-lea, autoritățile s-au mobilizat pentru a da de urma acestora.

Sarmizegetusa Regia, prima mare cetate dacică descoperită

În anii 1803–1805, administrația domeniului fiscal Hunedoara a derulat acțiuni ample de căutare a comorilor, care au dus la descoperirea Sarmizegetusei Regia (video).

Au fost tocmiți mineri și localnici pentru a săpa la dezvelirea unora dintre edificiile antice, au fost întocmite planuri și rapoarte ale săpăturilor și note despre obiectele și monumentele descoperite.

În afara câtorva galbeni, pe care se presupune că localnicii i-au plasat intenționat printre ruine, pentru a distrage autoritățile, aurul dacic presupus a fi ascuns la Sarmizegetusa Regia și în ruinele din vecinătatea ei nu a fost găsit.

Specialiștii în minerit au cercetat locurile care păstrau ruine antice, în căutarea aurului, însă unii au propus abandonarea săpăturilor și concentrarea eforturilor autorităților în valorificarea unor zăcăminte mari de fier și a pădurilor virgine, resursele naturale valoroase din ținutul cetăților dacice.

Cercetările făcute de autorități în anii 1803 - 1805 pe dealurile din împrejurimile satului Grădiștea de Munte au dus la descoperirea Sarmizegetusei Regia.

Paul Torok, procuratorul domeniului fiscal al Hunedoarei, nota existenţa ruinelor unui „oraş necunoscut până atunci“, unde au fost descoperite rămăşiţele unor temple, ale zidurilor aşezării, un turn şi o baie romană, dar nu și tezaure preţioase, lucru care a dus la abandonarea cercetărilor.

Pentru o perioadă, ruinele cetății dacice au fost puse sub pază, însă localnicii nu au putut fi opriți din goana după comori.

„Oamenii au pornit o adevărată migraţie spre Grădişte. Fiecare om sărac spera că fabuloasele comori ce se ascund printre ruine îl vor scăpa odată pentru totdeauna de mizerie şi-l vor face bogat. Grupurile ce se îndreptau spre munţi cu topoare, sape, lopeţi, au atras pe drum şi pe oamenii ce prăşeau porumbul de la marginea satelor. Munca se oprea, iar fiecare om sănătos mergea spre Grădişte”, consemna Sigismund Jako în volumul „Cercetări arheologice la cetatea Grădiştea Muncelului” (1966).

Cetatea dacică Fețele Albe, descoperită de peste două secole

Aflată în apropiere de Sarmizegetusa Regia, cetatea dacică Fețele Albe (video) a fost identificată în aceeași ani de la începutul secolului al XIX-lea, după ce autoritățile au cercetat ținutul cetăților dacice în speranța descoperirii aurului.

Reprezentanții domeniului fiscal nu i-au dat însă atunci prea mare importanță, considerând-o o mică așezare, greu accesibilă în lipsa drumurilor și potecilor din aceste locuri.

Abia un secol și jumătate mai târziu, ruinele sale au fost cercetate de arheologi. Campaniile arheologice din perioada 1965 – 1973 au scos la iveală o rămășițele mai multor locuințe și temple, dispuse pe terasele întărite cu ziduri masive de calcar, ale unor sisteme sofisticate de captare a apelor și a unor ziduri puternice, însă edificiile au rămas acoperite în cea mai mare parte de pământ și pădure.

„Complexul de ziduri de pe terasă dă impresia unei aşezări mari, înfloritoare, pentru amenajarea căreia s-au făcut multe eforturi. Terasele suprapuse, încinse de brâurile zidurilor de calcar, aduc în minte, păstrând, fireşte, proporţiile, imaginea Pergamului elenistic. Nicio aşezare dacică descoperită până acum nu se poate compara, din punct de vedere arhitectonic, cu ceea ce s-a găsit la Feţele Albe. Un tablou asemănător îl oferă doar terasele incintei sacre de la Sarmizegetusa”, arătau arheologii Hadrian Daicoviciu şi Ioan Glodariu, în 1969.

Cetatea dacică Piatra Roșie, răvășită în secolul al XIX-lea

Cetatea dacică Piatra Roşie (video), înălțată deasupra Văii Luncanilor în vremea regelui Burebista, a primit acest nume datorită stâncii roșiatice pe care au fost descopeite ruinele sale. La mijlocul secolului al XIX-lea, câțiva istorici au ajuns la puținele ruine ce puteau fi văzute atunci pe culmea apropiată de Peștera Cioclovina.

Piatra Roșie devenise în acele vremuri un loc interesant pentru săteni care înarmați cu unelte de săpat scormoneau așezarea de pe culme, în căutarea unor comori.

„Căutând în toate părţile, aflarăm într-un loc o săpătură mare în care am putut vedea zidul. Aci au săpat niște oameni după comori, dar neputând sparge zidurile şi neputând scoate afară pietrele ce erau acolo, nu au putut străbate mai afund de doi metri. Dacă s-ar afla cine să facă săpături, eu cred că ar afla aci o mulţime de lucruri vechi, deoarece şi fără săpături a aflat un om un coif de fier, după cum am amintit, dar acest coif nu se mai află la el, căci l-a înşelat un şvab de I l-a dat lui”, preotul Ioan Popovici, care a cercetat-o în 1887 și a pubicat un articol despre ea, în „Telegraful Român”.

Abia după Al Doilea Război Mondial, arheologii conduși de Constantin Daicoviciu au dezvelit cetatea dacică Piatra Roșie. În deceniile care au urmat campaniilor arheologice, la fel ca și în cazul altor cetăți dacice din Munții Orăștiei, Piatra Roșie a rămas la îndemâna căutătorilor de comori.