Scene înfiorătoare în Deva: o tânără a fost atacată şi sugrumată de un violator, în stradă, dar a scăpat din mâinile lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.

O tânără de 24 de ani, din Deva, a trecut prin momente cumplite în această dimineaţă. A fost urmărită şi atacată de un violator, lovită şi strânsă de gât în încercarea agresorului de a o duce într-un gang pentru a o viola. Femeia a reuşit să scape, după ce locatarii dintr-un bloc învecinat au auzit ţipetele femeii şi au sunat la 112.

Scene înfiorătoare s-au petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 6, pe Strada Avram Iancu din municipiul Deva, în zona Catedralei Sfântul Nicolae.

O femeie de 24 de ani din Deva a fost atacată de un violator. Bărbatul a încercat să o stranguleze pe tânără şi i-a pus pumnul în spate, ameninţând-o că o va ucide, dacă nu îl însoţeşte într-un gang, de la parterul blocului. I-a cerut femeii să nu ţipe după ajutor, însă aceasta, iniţial a fost cuprinsă de panică, iar apoi a strigat. Locatarii din bloc au ieşit la ferestre şi au observat cum tânăra era bătută de atacator. Au sunat imediat la 112, iar în scurt timp la faţa locului a sosit un echipaj de Poliţie. Autorul tentativei de viol a fugit, lăsându-şi obiecte personale la locul agresiunii.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal. Victima a fost agresată şi au loc cercetări pentru identificarea suspectului”, a informat Laura Bradu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoatului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Nu este prima dată în acest an când au loc asemenea evenimente în Deva. În luna august, o femeie fără adăpost a fost violată în centrul Devei şi a murit apoi în spital.

Raul Adafinei (14 ani), Vasile Sîngurelu (15 ani) şi Daniel Sîngurelu (15 ani) au fost arestaţi preventiv prin decizia instanţei pentru viol şi tâlhărie şi omor. Potrivit procurorilor, în sarcina celor trei inculpaţi minori s-a reţinut că, în cursul nopţii de 9 august 2015, după ce, în prealabil, au urmărit-o pe femeia fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi deposeda de bani, Daniel Sîngurelu şi Vasile Sîngurelu i-au aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

“Agresorii au târât-o în partea laterală stânga a scărilor de acces în clădirea IPH Deva, unde minorul Vasile Sîngurelu, profitând de starea de inconştienţă a victimei, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, ajutat fiind de ceilalţi doi minori, iar apoi, toţi cei trei au deposedat-o de o sumă infimă de bani şi o parte din bunurile ce le avea asupra ei. După comiterea faptelor, cei trei inculpaţi minori au părăsit locul faptei, abandonând victima în stare de inconştienţă”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Victima a suferit leziuni craniene şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara - Deva. A murit însă, pe patul de spital. Cei trei agresori, cu toţii aflaţi în abandon şcolar, au fost supuşi unor expertize medico-legală, în urma cărora s-a stabilit că au avut discernământul păstrat la data comiterii faptelor. Potrivit unor cunoscuţi ai femeii, Daniela Bobaia a mai fost victima unor agresiuni sexuale, în trecut, de aceea se ferea de oameni şi îşi ascundea, de obicei, faţa într-o glugă.


Vă recomandăm şi:

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită