Satul - muzeu construit cu case vechi de sute de ani, aduse de la zeci de kilometri. Cum sunt salvate casele bătrâneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sat inedit, cu case vechi, aduse din toate colţurile judeţului, cu o biserică de piatră, livezi şi unelte folosite în gospodăriile tradiţionale se dezvoltă la marginea Orăştiei.

De zece ani, un muzeu neobişnuit se dezvoltă la intrarea în Orăştie, pe dealul străjuit de „Sica dacică”, o operă de artă imensă creată de sculptorul Nicolae Adam.

O asociaţie de promovare a patrimoniului cultural, condusă de artistul Mircea Zdrenghea, a înfiinţat aici un muzeu al satului tradiţional, în care au fost amplasate case vechi, ţărăneşti, cuptoare de cărămidă, o fântână sătească şi a fost ridicată o biserică de piatră. Aşezarea arată ca un sat în miniatură, iar turiştii găsesc aici locuri ce le pot aduce aminte de lumea satului din trecut.

Zilele trecute, Asociaţia Patrimonium a achiziţionat o casă cu etaj zidită din piatră şi lemn, găsită în satul Poiana din Apuseni. Casa veche de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost demontată şi va fi reclădită la muzeu. „Lucrările au început deja cu ridicarea parterului din zid de piatră. Am avut o problemă cu piatra, dar s-a rezolvat, deşi sunt multe bucăţi mari care trebuie sparte. La demontare au lucrat şase oameni, timp de două săptămâni şi jumătate, fiind cea mai dificilă lucrare de până acum. Cel mai greu a fost cu înlăturarea tencuielii foarte dure, deşi era din lut, atât pe exterior, cât şi pe interior. Demontarea bârnelor a pus şi ea probleme, toate fiind de esenţă tare, iar unele având o grosime considerabilă şi o lungime de 12 m. A mai fost greu şi cu încărcatul atât al bârnelor, cât şi al masivelor trepte de piatră. Au fost necesare două drumuri, dar s-a reuşit”, a informat Asociaţia Patrimonium Orăştie.

Casa din anul 1867 va fi reconstruită până în toamna acestui an, a precizat Mircea Zdrenghea, preşedinte al Asociaţiei Patrimonium. Pe dealul învecinat Drumului Naţional 7 au mai fost reclădite patru case. Una a fost adusă din satul Bătrâna, având o vechime de peste 230 de ani. Alte case vechi au fost mutate din Roşia Poieni şi Ceru Băcăinţi. Aproximativ 10.000 de lei a costat noua casă din muzeu, fondurile fiind alocate de asociaţie şi de administraţia locală din Orăştie.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Bisericile „fantomă”, atracţiile bizare ale Lacului Cinciş. Ultimele rămăşiţe ale satelor aflate sub apă ascund poveşti înfiorătoare

Secretele celor mai prospere oraşe antice dispărute: capitala întemeiată de romani şi coloniile greceşti înghiţite de mare

Biserica Îngerilor din ţinutul natal al lui Arsenie Boca. Veche de patru secole, uimeşte prin cel mai înalt turn

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele