Ruinele combinatului intră în ecologizare, la un an de la semnarea contractului de 15 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licitaţia pentru proiectul de ecologizare a 20 de hectare din vechea platformă industrială Siderurgica din Hunedoara a fost atribuită unor firme din Hunedoara, iar lucrările pot începe. Proiectul are o valoare de aproape 15 milioane de euro.

Proiectul de ecologizare a 20 de hectare din ruinele industriale ale vechiului combinat din Hunedoara va demara în următoarele săptămâni. La un an de la data când Primăria Hunedoara semnat contractul de finanţare pe fonduri de la Uniunea Europeană a proiectului de ecologizare în valoare de aproape 63 de milioane de lei, lucările pot începe.

„Primăria a cedat amplasamentul pe care urmează să fie executate lucrările de ecologizare pe cele 20 de hectare din vechea platformă industrială, finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013”, a declarat Viorel Arion, primarul Hunedoarei.

Contractul de execuţie a fost scos la licitaţie publică în vara anului trecut, iar proiectul a fost câştigat de asocierea formată din S.C. PROSERV S.A. – lider de asociere, S.C. RECOM SID S.A., S.C. MICRO MEGA S.A. şi S.C. ECOMASTER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. Primele trei societăţi enumerate aparţin familiei deputatei Carmen Hărău.

Licitaţii contestate

Începerea lucărilor a fost amânată, în urma contestaţiilor depuse de ceilalţi participanţi la licitaţia de atribuire, însă după reluarea procedurilor, nu s-a schimabt câştigătorul licitaţiei. Investiţia înseamnă ecoligizarea zonei unde în trecut au funcţionat mai multe secţii ale combinatului şi urma să fie dat în folosinţă un furnal, parcelarea terenurilor pentru a fi concesionate investitorilor, amenajarea unor spaţii verzi.

De asemenea, pe terenul unde au fost ruinele combinatului va fi construită o clădire de birouri, cu trei etaje. Ea va aduce peste 70 de noi locuri de muncă, susţin reprezentanţii administraţiei locale. Proiectul are o valoare de peste 62 de milioane de lei, iar cea mai mare parte a fondurilor (circa 40 de milioane de lei) necesare derulării lui, o reprezintă o finanţare de la Uniunea Europeană.

În prezent, din suprafaţa vechii platforme industriale a Hunedoarei au rămas neecologizate, cu tot cu cele 20 de hectare incluse în proiect, circa 138 de hectare de teren, aflate în administrarea primăriei şi a societăţii Ecosid.


Vă recomandăm şi:

FOTO Cum s-a schimbat faţa vechiului combinat siderurgic al Hunedoarei: deşertul din urma demolărilor                 Peste 100 de hectare de ruine şi moloz înconjoară municipiul Hunedoara. Ecologizarea vechii platforme industriale a combinatului întârzie să fie demarată, deşi autorităţile spun că proiectul de peste 15 de milioane de euro este într-o stare avansată. Dar numai pe hârtie.

Hunedoara anilor 1950, văzută de spionii străini: relatări despre anti-comunişti, acte de sabotaj şi atacuri ale partizanilor            Printre cei peste 10.000 de oameni care lucrau în anii 1950 în combinatul din Hunedoara şi în fabricile din împrejurimile acestuia s-au infiltrat şi informatori ai unor servicii străine, potrivit unor documente păstrate până în prezent.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara             O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată