Video Românul dintr-un sat de poveste, aproape pustiu: „Nici câine nu țin, nu am ce să-i dau de mâncare” VIDEO

Bărăștii Iliei, un sat pitoresc din Hunedoara aflat în Munții Metaliferi, unde în trecut locuiau aproape 500 de oameni, pare să își trăiască ultimii ani din existența sa de șase secole.

Mai puțin de zece oameni au mai rămas în satul Bărăștii Iliei (comuna Brănișca), din Hunedoara, înființat în secolul al XV-lea, într-o fundătură înconjurată de dealuri și păduri (video).

Puținii locuitori ai satului de la poalele Munților Metaliferi se pot mândri cu o biserică de lemn veche de aproape trei secole, aflată pe lista monumentelor istorice.

Alături de biserica veche, zeci de case pustii și unele locuite se înșiruie de-a lungul pârâului Bărasca, oferind o priveliște pitorească așezării.

În urmă cu un secol, în satul Bărăștii Iliei, aflat la 30 de kilometri de orașul Deva, erau peste 120 de case și aproape 500 de locuitori. Oamenii creșteau animale și munceau pământul, iar unii lucrau la carierele de piatră și marmură din împrejurimi, la micile ateliere de făcut var, care au funcționat în diferite perioade. Copiii mergeau la școala din sat, dispărută și ea între timp.

Viața plină de greutăți dintr-un loc de poveste

În anii ’60, numărul localnicilor și al gospodăriilor de aici ajunsese la jumătate față de începutul secolului XX.

Satul pitoresc din Munții Metaliferi, aflat la capătul unui drum ce se afundă în pădure, s-a depopulat în următoarele decenii, ajungând în prag de dispariție.

„Sunt o mulțime de case nelocuite, unde proprietarii mai vin din când în când, iar la vreo patru numere au rămas oameni. Cred că satul se va desființa în curând, așa cum în Gialacuta, aflat peste dealuri de noi, unde mai locuiește un om”, spune Traian Dobrei, unul dintre puținii localnici.

Vârstnicul are 73 de ani și trăiește cu o pensie modestă pe care a primit-o de pe urma anilor munciți într-o fostă întreprindere textilă din Deva. Fabrica avea peste 1.200 de muncitori în ultimii ani de comunism, dar după 1990 au avut loc restructurări masive, iar Traian a fost unul dintre cei care au rămas fără loc de muncă. S-a îmbolnăvit și a rămas aproape nevăzător, iar ultimii ani i-au fost plini de greutăți.

„Acum nici câine nu am, pentru că nu mai am ce să îi dau de mâncare. Găini sau alte animale nu aș mai putea ține. Noroc că mă mai ajută oamenii rămași aici”, spune vârstnicul.

La capătul drumului din sat, alți localnici au în grijă o stână de oi. O altă familie trăiește la fel de greu din munca pământului, cu un om rămas la pat, din cauza problemelor de sănătate și cu un vârstnic de 89 de ani.

Pe dealuri, cireada de măgari a unui sătean animă priveliștea oferită de numeroasele gospodării tăcute din sat.

„Este un loc extraordinar de pitoresc, chiar dacă drumul forestier pe care ajungi aici este greu pe ultimii trei – patru kilometri. Păcat că oamenii l-au părăsit”, spune un tânăr care vine, din când în când în sat, pentru a avea grijă de măgăruși.

Longhin Topor, omul care ține în viață Gialacuta

La circa zece kilometri de Bărăștii Iliei, satul Gialacuta (video), și el aflat la capătul unui drum ce se afundă la poalele dealurilor, are o soartă asemănătoare.

În ultimii ani, un singur om a rămas să locuiască aici permanent. Longhin Topor are 75 de ani și trăiește într-o casă veche, alături de câinii și pisicile sale, animalele care îi alină singurătatea în care s-a cufundat de câțiva ani.

Un radio vechi îi mai aduce noutăți localnicului, iar becul agățat de tavanul încăperii în care doarme și mănâncă îi alungă întunericul din casă. La fel ca Traian Dobrei, Longhin trăiește în sărăcie dintr-o pensie de aproape 1.000 de lei, spune el, pe care a obținut-o după ce a lucrat vreo 20 de ani la un depozit de mobilă în Deva. După 1990, firma a dat faliment, iar localnicul a rămas șomer.

A mai stat o vreme în Deva, însă nu i-a plăcut viața la bloc și, spune el, oricum nu și-a mai putut permite să trăiască acolo. Astfel s-a întors în Gialacuta, satul unde locuiau părinții lui. Aici a avut grijă de animale și de mica grădină a familiei, însă în ultimii ani soția și rudele lui au murit, iar Longhin a rămas singur.

Câteva case vechi din satul pustiu au intrat în renovare. Urmașii vârstnicilor care au locuit aici au venit să aibă grijă de ele, povestește Longhin. Bărbatul speră că, astfel, Gialacuta va reveni la viață. Până atunci, spune el, l-ar fi ajutat ca drumul de pământ al satului să fie reparat.