Video Reparații oprite de traficul intens de pe DN 68A, șoseaua care dublează Autostrada Vestului VIDEO

0
Publicat:

Reparațiile începute pe un tronson de circa 14 kilometri din șoseaua DN 68A Deva-Lugoj în această săptămână au fost oprite după două zile. Numeroși șoferi au reclamat blocajele create de lucrări.

Lucrările de reparații au durat două zile. Foto: DRDP Timișoara

Drumul Național 68 A Deva-Lugoj a intrat în șantier la începutul săptămânii, pe tronsonul Margina-Holdea, de la limita județelor Timiș și Hunedoara, însă lucrările au fost suspendate la scurt timp de la începerea lor, iar muncitorii și utilajele au părăsit zona care necesită reparații.

Traficul rutier intens de pe acest sector, în condițiile în care este singurul tronson de al drumului național care nu este „dublat” de Autostrada Lugoj-Deva, a contat în decizia luată de compania de drumuri.

„Valorile foarte mari de trafic îngreunează intervențiile de pe DN 68A în zona Coșava, motiv pentru care lucrările de reparații se vor sista, urmând să fie reluate la o dată pe care o vom anunța ulterior. Drumul național care leagă nodurile rutiere Margina și Holdea are trafic de autostradă, nefiind proiectat pentru asemenea valori de circulație. Aceste lucrări sunt esențiale pentru menținerea viabilității drumului în condiții de siguranță”, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Șoferii nemulțumiți de aglomerația din trafic

În 31 iulie, tronsonul rutier din vestul României a intrat în reparații în zona Coșava din județul Timiș. Anunțul a fost făcut de DRDP Timișoara care a informat că lucrările vor dura circa două săptămâni și a stârnit nemulțumirea multor șoferi. Oamenii s-au plâns că drumul este foarte aglomerat și că pierd zeci de minute la intrarea pe DN 68 A de pe autostradă, prin nodul rutier Margina.

Pe acest tronson de drum se circula îngrozitor și în condițiile în care nu sunt lucrări. Dacă mai sunt și restricții de circulație, tronsonul rutier Margina Holdea, va fi parcurs în aproximativ 3-4 ore. Recomand evitarea acestui drum pe rute ocolitoare. Drumuri bune”, a transmis un alt șofer, pe pagina de Facebook a DRDP Timișoara.

Decizia de suspendare a lucrărilor a stârnit din nou iritarea multor șoferi.

Aceste lucrări le puteați face până acum, nu în plin concediu, când oamenii vin acasă la familie sau merg la mare. Aceeași treabă ați făcut-o și anul trecut”, a fost reproșul unui șofer.

„În concluzie, abandonați lucrarea și mergeți și voi în concediu”, a transmis un alt șofer.

Tronsonul rutier Margina-Holdea, de pe Drumul Național DN 68A Deva Lugoj nu este „dublat” de autostrada A1 Lugoj-Deva. Din această cauză, traseul este extrem de aglomerat.

Șoferii care circulă pe autostrada din vestul României, dinspre Timișoara spre Sibiu, sunt nevoiți să coboare de pe autostradă în nodul rutier Margina, pentru a-și continua traseul pe DN 68A Deva Lugoj, până la nodul rutier Holdea.

De aici, își pot continua călătoria, fără întrerupere, doar pe autostradă până în orașele Cluj Napoca sau Sibiu. O pot face și pe DN 68A Deva-Lugoj, înspre Deva, mai puțin aglomerat pe sectoarele dublate de Autostrada Lugoj-Deva.

Autostrada cu tuneluri va rezolva problemele pe DN 68A Deva Lugoj

Tronsonul rutier Margina-Holdea a mai intrat în reparații ample, pentru câteva săptămâni, și în vara anului 2021.

Traficul intens și numeroasele mașini grele care îl tranzitează au făcut însă ca șoseaua să se degradeze. Dificultățile întâmpinate de șoferi pe acest tronson vor mai dura cel puțin trei ani, până la finalizarea lucrărilor la tronsonul de autostrada Margina-Holdea.

Lucrările la tronsonul rămas nefinalizat din Autostrada A1 Lugoj-Deva, între localitățile Margina (Timiș) și Holdea (Hunedoara) au fost reluate la începutul lunii iulie 2023 (video), după o așteptare de peste șase ani. În acest timp, statul român a trebuit să reia procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția restului de autostradă.

În 2022, contractul în valoare de 1,8 miliarde de lei fără TVA, pentru construcția tronsonului de nouă kilometri, numit și autostrada cu tuneluri, a fost atribuit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) asocierii Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.

El prevede realizarea a două tuneluri de peste doi kilometri, în apropiere de localitatea Holdea.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani