Primul bloc care foloseşte panouri solare va avea facturi reduse la apă caldă de până la 4.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bloc de 20 de apartamente din municipiul Deva este primul astfel de imobil în care vor fi folosite panourile solarea pentru alimentarea cu apă caldă. O astfel de investiţie ajunge la 20.000 de euro, însă în cazul blocului Fundaţiei „Sfântul Francisc” costurile mult mai reduse.

O clădire cu 20 de apartamente, administrată de Fundaţia „Sfântul Francisc”, este primul bloc de locuinţe din Deva care va folosi panourile solare pentru încălzirea pe timp de vară. Pe acoperişul blocului au fost montate 10 panouri solare, care au fost racordate la două boilere fiecare cu o capacitate de 1.500 de litri.

Apa încălzită cu ajutorul energiei solare va fi folosită de cei aproximativ 150 de locatari ai imobilului administrat de fundaţie. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt copii din familii nevoiaşe, aflaţi în grija Fundaţiei „Sfântului Francisc”.

Economii de până la 4.000 de lei
„Prin folosirea acestui sistem de panouri solare, pentru încălzirea apei, vom elimina pe timp de vară costurile la factura de apă caldă, care ajung la peste 4.000 de lei lunar, pentru tot blocul”, a declarat Cecilia Palko, administrator la Fundaţia „Sfântul Francisc”.
O astfel de investiţie se ridică la 20.000 de euro. Costurile au fost mult reduse în cazul Fundaţiei “Sfântul Francisc” şi au fost acoperite în cea mai mare parte din donaţiile provenite de la maghiari, prin filiala din Ungaria a fundaţiei.


Vă recomandăm şi:

Investiţia European Retail Park: şase ani de promisiuni şi un şantier părăsit   În urmă cu şase ani, fostul primar din Deva, Mircia Muntean, anunţa una dintre cele mai mari investiţii din ultimele două decenii: construcţia complexului European Retail Park de la marginea municipiului. 

Hunedoara, salvată prin turism. Cum arată Strategia de dezvoltare a municipiului în următorii şase ani        Turismul a devenit mai important pentru Hunedoara, în noua strategie de dezvoltare a municipiului, elaborată de administraţia locală. Dacă în precedentul plan de dezvoltare, publicat pentru anii 2007 – 2013, investiţiilor în turism nu le-a fost acordată importanţă, în proiectul pentru anii 2014 – 2020, situaţia s-a schimbat.

Zece proiecte pentru Hunedoara anului 2014: ce investiţii au fost lăsate de pe un an pe altul de autorităţile locale          Anul 2013 s-a dovedit nefast pentru investiţii în Hunedoara. Mai multe proiecte în care a fost implicată administraţia locală din Hunedoara au rămas în faza de planuri, în timp ce continuarea altora a fost blocată de lipsa fondurilor sau de birocraţie.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie