Michael Klein a fost comemorat în Hunedoara. Cum arată fotbalul hunedorean la 21 de ani de la moartea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Michael Klein a fost comemorat astăzi în Hunedoara. Iubitorii de fotbal din localitate şi vechii suporteri ai echipei Corvinul Hunedoara şi-au arătat preţuirea pe care au purtat-o fotbalistului considerat un simbol al municipiului.

Michael Klein a fost comemorat astăzi la Hunedoara. S-au împlinit 21 de ani de la moartea fotbalistului, iar iubitorii de fotbal nu l-au uitat. Michael Klein a jucat peste 300 de meciuri pentru FC Corvinul Hunedoara, în anii 1970 şi 1980, şi a fost un jucător reprezentativ pentru echipa naţională. Este considerat un simbol al municipiului, chiar dacă s-a stins din viaţă la vârsta de 33 de ani, departe de Hunedoara, în Germania. Fotbalistul a decedat în 2 februarie 1993, în timpul unui antrenament al echipei la care juca la acea vreme, Bayer Uerdingen.

Pentru mulţi dintre hunedorenii care s-au strâns astăzi la statuia sa din faţa stadionului care îi poartă numele, Michael Klein a reprezentat ultimul simbol al fotbalului din Hunedoara. Echipa Corvinul Hunedoara nu a mai obţinut performanţe notabile de la începutul anilor 1990, o dată cu pierderea lui. Corvinul a retrogradat în ligile inferioare, iar din anul 2004 a rămas în afara competiţiilor, din cauza unor datorii neplătite. Ulterior, FC Corvinul s-a stins cu totul, singurele lucruri rămase din clubul de fotbal cu care se mândreau hunedorenii fiind amintirile, performanţele din anii 1980, când la Hunedoara antrena Mircea Lucescu, şi numele lui Michael Klein.

Situaţie dezastruoasă

Corvinul Hunedoara există totuşi în acte şi, de asemenea, a păstrat palmaresul şi o grupă de juniori. Stadionul pe care în trecut mii de oameni veneau pentru a-l vedea „la lucru” pe Michael Klein a rămas pustiu. De aproape un deceniu, când autorităţile locale au decis montarea scaunelor în tribune, nu au mai avut loc investiţii în reabilitarea arenei. Un teren de antrenament a fost modernizat doar, în timp ce un alt fost teren de joc este ocupat în prezent de ruina unui fost hypermarket intrat în faliment.

O altă zonă a Stadionului Michael Klein a fost cedată unui hypermarket, iar cea mai mare parte a suprafeţei rămase din incinta clubului are cu totul alte utilităţi, faţă de cele pentru sportivi.
De altfel, numărul copiilor şi al juniorilor înscrişi la clubul de fotbal din Hunedoara s-a diminuat drastic în ultimii ani, iar antrenorii de la club s-au plâns în mai multe rânduri că nu sunt plătiţi la timp sau că fac muncă voluntară. Era „Michael Klein” a apus în Hunedoara, totuşi oamenii nu l-au uitat pe cel considerat eroul de pe Stadionul „Corvinul”.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara şi un interviu de poveste, din 1981

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul

Imagini rare cu Luceştii: acum 30 de ani, tatăl şi fiul erau împreună pe banca de rezerve a echipei Corvinul Hunedoara

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei