Înotătorul Avram Iancu a plecat spre Dover pentru dubla traversare a Canalului Mânecii

0
Publicat:

Înotătorul în ape libere Avram Iancu a plecat luni din Petroşani spre Dover (Marea Britanie), unde va lua startul într-o dublă traversare a Canalului Mânecii. Provocarea, estimată la circa 36 de ore de înot continuu, este dedicată împlinirii a 200 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu, potrivit Agerpres.

Avram Iancu va parcurge 36 de ore de înot continuu. FOTO Facebook Avram Iancu

Înotătorul a explicat că principalul obstacol cu care s-ar putea întâlni este reprezentat de temperatura scăzută a apei din Canalul Mânecii.

La plecare, bibliotecarul din Petroşani a declarat că s-a pregătit intens pentru ceea ce va urma, precizând că a efectuat multe antrenamente, o parte dintre acestea constând în duble traversări ale unor lacuri din ţară.

„Această aventură presupune foarte multe lucruri. Până la momentul de faţă a fost necesară o pregătire fizică şi psihică deosebite. Am făcut multe antrenamente, am traversat o salbă de lacuri din ţară, iar de acum încolo urmează două săptămâni de pregătire continuă la Dover, pentru a desăvârşi această acţiune. După aceea, va urma o încleştare între om şi natură, de 36 de ore”, a spus Iancu.

„Marele Avram Iancu, Crăişorul Munţilor, merită o astfel de acţiune"  

Avram Iancu a mărturisit că prin realizarea acestei performanţe doreşte să marcheze împlinirea a 200 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu, dar şi 10 ani de la momentul în care a încercat să traverseze, pentru prima oară, Canalul Mânecii.

„La aventura asta nu mă poate speria decât temperatura joasă a apei, deoarece va trebui să înot foarte mult: 36 de ore în Canalul Mânecii. Nu este deloc uşor, dar nimic măreţ nu se poate realiza uşor. Marele Avram Iancu, Crăişorul Munţilor, merită o astfel de acţiune", a completat înotătorul.

Traversarea Canalului Mânecii ar putea avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii august.

În lume sunt 2.500 de înotători care au reuşit performanţa de a traversa Canalul Mânecii şi doar 37 care au realizat o dublă traversare a strâmtorii, a explicat Iancu.

El are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise, ultima fiind consemnată în luna mai 2023, când a traversat înot Marea Galileii.

Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării

În vara anului 2017, sportivul din Petroşani a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră

În iulie 2022, Iancu a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie.

Printre reuşitele lui Avram Iancu se numără şi traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, potrivit sursei citate.