Gelu Simoc, preşedintele din anii 1980 al Corvinul, se întoarce în fotbal. Va fi membru asociat la FC Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gelu Simoc a condus FC Corvinul în anii 1980. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Gelu Simoc (78 de ani), fost preşedinte al clubului Corvinul Hunedoara în anii 1980, epoca de glorie a fotbalului hunedorean, se întoarce în clubul FC Huendoara, ca membru asociat al clubului sportiv.

Administraţia locală din Hunedoara va supune aprobării, în şedinţa de miercuri cooptarea lui Gelu Simoc, în vârstă de 78 de ani,, în calitate de membru asociat al Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara. De asemenea, va fi ales noul Consiliu Director al Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara, în următoarea componenţă: Alin Barna - preşedinte, Dorin Nicşa – vicepreşedinte, Daniel Stroia – secretar, Ioan Petcu – membru, Ioan Constantin – membru.

Reprezentantului Municipiului Hunedoara în Adunarea Generală a „Clubului Sportiv Fotbal Club Hunedoara”, va fi Dănuţ Laslău, care ocupă funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei juridice a Primăriei Hunedoara.

Gelu Simoc a mai condus clubul din Hunedoara la sfârşitul anilor 2000, însă cea mai prolifică perioadă a carierei sale a fost în anii 1980, ca preşedinte al Corvinul Hunedoara, în perioada sa de glorie.

În anul 1981, FC Corvinul Hunedoara îl avea antrenor pe Mircea Lucescu, iar centrul de copii şi juniori era condus de Dumitru Pătraşcu. La finalul sezonului, FC Corvinul se clasa pe locul trei în campionat, calificându-se în Cupa UEFA, iar echipa de juniori I, antrenată de Carol Gall, devenea campioană naţională. Au fost printre cele mai mari performanţe obţinute de clubul hunedorean, spijinit atunci de combinat şi de autorităţile locale.


Vă recomandăm şi:

Declinul sportului hunedorean: cele două stadioane de fotbal au ajuns în paragină, iar copiii nu mai au unde se antrena

Cele mai mari baze sportive din Hunedoara, Michael Klein - fosta Corvinul şi Constructorul au rămas în paragină, în lipsa investiţiilor în modernizarea lor. Circa 200 de copii se antrenează în prezent la fotbal, în Hunedoara, dar majoritatea sunt nevoiţi să se pregătească pe terenuri aproape impracticabile.

Imagini rare cu Luceştii: acum 30 de ani, tatăl şi fiul erau împreună pe banca de rezerve a echipei Corvinul Hunedoara

În 1983, Mircea Lucescu îşi petrecea ultimele săptămâni la conducerea echipei FC Corvinul Hunedoara, înainte de a prelua echipa naţională a României. Fiul său, Răzvan, era doar un puşti de 14 ani, care îi împărtăşea pasiunea pentru fotbal.

VIDEO Mircea Lucescu: primii ani de antrenorat la Corvinul Hunedoara şi un interviu de poveste, din 1981

În anul 1981, Mircea Lucescu locuia în Hunedoara şi antrena echipa Corvinul din localitate, prima din viaţa sa, club cu care a reuşit nu doar promovarea în prima ligă de fotbal, dar şi cele mai mari performanţe care au rămas în istoria clubului.

FOTO Ce dezvăluiau cele mai admirate imagini din istoria echipei Corvinul

Un stadion arhiplin, cu tribune care vibrau la fiecare fază din meciurile echipei favorite şi „explodau” la fiecare gol al gazdelor, contaminând cu bucurie împrejurimile arenei. Un public energic, care ocupa stadionul cu câteva ore înaintea meciurilor, unul pentru care fotbaliştii intraţi pe teren deveneau şi luptători din primul până în ultimul minut, iar adversarilor le era aproape imposibil să obţină victoria. Într-un cuvânt: Corvinul.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani