Video Fostul mare combinat siderurgic devenit ruină. Cum arată la două decenii de la marile demolări VIDEO

0
Publicat:

Autoritățile din Hunedoara speră că vor schimba înfățișarea întinderii de ruine din combinatul siderurgic Hunedoara (video), cu fonduri europene. Până atunci, unele terenuri industriale stârnesc interesul investitorilor.

În urmă cu două decenii, când a început privatizarea combinatului siderurgic din Hunedoara, devenit după 1990 Siderurgica Hunedoara, o suprafață de aproape 200 de hectare din platforma industrială era ocupată de construcțiile dezafectate ale fostelor uzine și oțelării, considerate neviabile și abandonate în așteptarea demolării.  

Combinatul siderurgic Hunedoara, în declin după 1990

Încă din anul 1991, vechea oțelărie Siemens Martin I a fost închisă, iar până la mijlocul anilor ’90 au fost oprite și două dintre cuptoarele celei de-a doua oțelării Siemens Martin, astfel că și aceasta și-a încetat activitatea aproape în totalitate.

Zona combinatului din Hunedoara. Un teren privat este nivelat pentru a fi redat circuitului economic

În anii următori au fost închise și casate alte capacități importante de producție din vechiul combinat: două baterii de cocsificare, banda de aglomerare, un cuptor Siemens Martin cu o capacitate de 400 de tone, secția de producere a fontei, Secția I și II Furnale, depozitele de materii prime, secția de producere a calcarului (Crăciunești), o parte din instalațiile de producere a energiei, o mare parte a rețelei de transport feroviar și alte secții mai puțin importante ale combinatului.

Numărul salariaților Siderurgica Hunedoara a fost redus de la peste 17.000 de oameni în 1997, la 7.500 în 2002 și circa 2.500 odată cu privatizarea din 2004. În anii 2000, valurile de disponibilizări s-au suprapus cu cele ale marilor demolări de pe vechea platformă siderurgică din Hunedoara, care au lăsat în locul construcțiilor uriașe de beton o întindere de ruine.

Construcţii înalte de zeci de metri au fost transformate atunci în moloz şi fier vechi. Rămăşiţele lor au fost valorificate, însă firmele de demolări nu s-au mai ocupat de ecologizarea zonei, devenită riscantă pentru localnici.

Ecologizarea așteptată de două decenii

Din cele aproape 140 de hectare din terenurile din combinatul siderurgic Huendoara, care intrat în anii 2000 în patrimoniul municipiului, doar 20 de hectare au fost ecologizate, parcelate și incluse într-un parc de afaceri înființat în 2015 lângă Castelul Corvinilor.

Alte terenuri au rămas în patrimoniul combinatului Arcelor Mittal, unde mai lucrează circa 600 de oameni, cei mai mulți în Oțelăria și Laminorul acestuia, iar altele au ajuns în posesia unor societăți comerciale.

După mai mult de un deceniu de la marile demolări din combinat, natura a pus stăpânire pe cea mai mare parte a teritoriului fostelor uzine. Chiar dacă sunt încă ocupate de ruine, unele terenuri de pe vechea platformă siderurgică prezintă interes.

Un astfel de loc se află pe malul Cernei, la intrarea în Hunedoara dinspre Deva. Terenul acoperit în urmă cu câțiva ani de construcții de beton și munți de zgură este nivelat pe mai multe hectare și va fi redat circuitului economic, aici urmând să fie construit un centru comercial. Pe malul celălalt al râului Cerna, o fabrică de componente auto s-a extins în ultimii ani.

O grădină urbană, propusă în locul ruinelor

În ce privește terenurile aflate în administrarea municipalității din Hunedoara, autoritățile locale susțin că așteaptă deschiderea noilor programe europene pentru a accesa fonduri externe pentru regenerarea lor.

Nouă hectare din vechea platformă siderurgică vor fi transformate într-o grădină urbană. „Pentru acest proiect se va solicita finanţare prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest, dar încă nu este deschis apelul de proiecte de către ADR Vest. Până la deschiderea apelului de proiecte pe regenerare urbană şi infrastructură verde, Primăria va trebui să aibă toată documentaţia tehnică finalizată, inclusiv proiectul tehnic. Se lucrează la documentaţia necesară a fi întocmită în prealabil”, a informat Primăria Hunedoara.

Grădina urbană Corvinia - numită astfel de Primăria Hunedoara - va fi amenajată pe terenurile degradate din vecinătatea Castelului Corvinilor şi a Parcului de afaceri, pe malul stâng al Cernei.

Va cuprinde, potrivit planurilor autorităților, un parc dendrologic, puncte de belvedere, zone de picnic, un lac, fântâni arteziene, zone de evenimente, trasee pietonale şi de bicicletă și o alee de acces către Castelul Corvinilor, iluminat ambiental.

Administrația locală din Hunedoara speră ca restul de aproape 100 de hectare din fosta platformă siderurgică să poată fi ecologizate cu fonduri europene, accesate prin Programul pentru Tranziție Justă.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi