Crescătorie ilegală de câini din rase periculoase. Animalele erau maltratate de proprietarul lor

0
Publicat:

Poliția Animalelor Hunedoara a descins la domiciliul unui localnic din comuna Hărău, din Hunedoara, suspectat că deține ilegal mai mulți câini din rase periculoase, iar animalele au fost maltratate. Două dintre ele au fost ucise de bărbat.

Descinderi la proprietarul unor câini periculoși. Foto: IPJ Hunedoara.

Ofițerii de la Poliția Animalelor Hunedoara au ajuns în control la domiciliul unui bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Hărău din Hunedoara, suspectat că deține mai mulți câini din rase periculoase, pe care îi maltratează.

„În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul a aplicat rele tratamente față de 12 câini, prin înfometarea și privarea acestora de libertate de mișcare și asistență medicală, iar în perioada 1 – 12 iulie 2023 a ucis cu intenție doi câini, pe care i-a deținut în curtea locuinței”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Crescătorie ilegală de câini din rase periculoase

De peste doi ani, potrivit polițiștilor, bărbatul se ocupa cu creșterea unor câini din rase periculoase.

„Polițiștii au stabilit că bărbatul, în perioada 2021 – 2023, a săvârșit intervenții chirurgicale pentru modificarea aspectului unui câine rasa Kangal (femelă, neidentificată prin microcipare), prin cuparea urechilor. Astfel, au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de schingiuirea animalelor, uciderea animalelor cu intenție, fără drept și intervenții chirugicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Animalele deținute de localnicul din comuna Hărău sunt de diferite rase sau metiși, iar unele aparțin unor rase considerate de legislația în vigoare ca fiind periculoase. Acestea erau deținute în condiții improprii de bărbat, în vederea înmulțirii și a comercializării ilegale, arată reprezentantul IPJ Hunedoara.

„La finalizarea controlului, polițiștii au luat măsura plasării într-un adăpost autorizat pentru protecția animalelor a celor 12 câini (conform prevederilor Legii 205/2004, republicată)”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani