Complexul Energetic Hunedoara a intrat din nou în insolvenţă, cu acelaşi administrator judiciar, GMC Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Hunedoara a admis cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara şi a stabilit ca administrarea companiei să fie realizată de Casa de Insolvenţă GMC Craiova

Tribunalul Hunedoara a admis cererea Complexului Energetic Hunedoara de intrare în insolvenţă şi  a numit administrator judiciar societatea GMC Craiova.

Povestea dosarului de insolvenţă a CEH s-a întins pe mai multe luni. Prima soluţie privind intrarea în insolvenţă  a fost dată de Tribunalul Hunedoara în data de 7 ianuarie 2016, dar a fost contestată. Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în 3 mai, anularea sentinţei prin care CEH a intrat în insolvenţă, trimiţând dosarul spre rejudecare.

În primele luni ale anului, atât minerii din Valea Jiului, cât şi energeticienii de la cele două termocentrale, au protestat în mai multe rânduri împotriva administratorului judiciar GMC Craiova, după ce acesta a denunţat contractul colectiv de muncă şi a propus concedieri masive.  De asemenea, angajaţii au protestat şi împotriva Ministerului Energiei, pe care l-au acuzat că nu se implică în restructurarea companiei şi avertizau că locurile de muncă se vor pierde.  Complexul Energetic Hunedoara a solicitat anul trecut intrarea în insolvenţă, din cauza datoriilor de peste 1,2 miliarde de lei, înregistrate către furnizori şi către statul român.

Peste 6.000 de oameni lucrează în cadrul CEH, la termocentralele Mintia şi Paroşeni şi în exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.


Vă recomandăm şi:

Greva care a cutremurat România lui Ceauşescu, relatată de americani: cum au fost umiliţi miniştrii care au venit să îi calmeze pe mineri

Spre sfârşitul anului 1977, Valea Jiului devenise o zonă militarizată, cu o populaţie tulburată de ameninţările autorităţilor, scriau jurnaliştii de la The New York Times. Totul se petrecea după ce în primele zile ale lunii august, peste 35.000 de oameni au protestat în Lupeni, faţă de condiţiile rele de muncă şi de lipsa alimentelor. Ceauşescu însuşi a ajuns în Valea Jiului pentru a-i calma, însă dictatorul nu şi-a respectat promisiunile.

Şapte ani de la marea tragedie din Mina Petrila: 13 mineri au murit şi 15 au fost răniţi în exploziile din subteran

Se împlinesc şapte ani de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute în ultimele decenii în minele din Valea Jiului. În 15 noiembrie 2008, două explozii succesive într-un abataj al Petrilei au curmat viaţa a 13 oameni, mineri şi salvatori. Astăzi, minerii şi-au comemorat foştii colegi.

Lacrimile ortacilor la închiderea Minei Petrila: „Am adăugat încă o tragedie şirului de drame din minerit“

Ultimul vagonet de cărbune adus la suprafaţă din adâncurile Minei Petrila, cea mai veche exploatare minieră din Valea Jiului, a fost înâmpinat cu lacrimi de mineri. Evenimentul a marcat, simbolic, închiderea exploatării de huilă care a funcţionat neîntrerupt timp de 156 de ani.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”