Video Combinatul siderurgic Hunedoara, vândut către UMB Steel. Tranzacția de 12,5 milioane de euro a fost aprobată
0Combinatul siderurgic Hunedoara va fi vândut de Arcelor Mittal cu 12,5 milioane de euro, către grupul UMB Steel. Tranzacția a fost aprobată de acționarii companiei. Combinatul cu o istorie de aproape un secol și jumătate a fost închis din toamna anului 2025.
Combinatul siderurgic din Hunedoara va ajunge în patrimoniul UMB Steel. Luni, 9 februarie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ArcelorMittal Hunedoara S.A. a aprobat vânzarea activelor societății către compania UMB Steel S.R.L., pentru un preț total de 12,5 milioane de euro, la care se adaugă TVA. Decizia a fost adoptată în cadrul unei ședințe la care au participat acționari ce dețin peste 96,9% din capitalul social.
Tranzacție aprobată de acționari
Potrivit raportului transmis Autorității de Supraveghere Financiară și Bursei de Valori București, tranzacția de vânzare acoperă, în principal, activele corporale situate pe amplasamentul industrial al societății, de pe Șoseaua Hunedoara–Sântuhalm nr. 4, județul Hunedoara. Acestea includ echipamentele de producție și instalațiile industriale, precum cuptorul electric cu arc, laminorul, instalațiile de degazare în vid și de tratare a oțelului, locomotivele industriale, macaralele, utilajele de manipulare a fierului vechi, structurile metalice, piesele de schimb, sculele, echipamentele de laborator și cele de cântărire.
De asemenea, sunt incluse materialele și stocurile existente, respectiv fier vechi achiziționat sau generat intern, feroaliaje, materiale refractare, electrozi și cilindri de laminare.
Vânzarea cuprinde toate terenurile și clădirile situate în perimetrul amplasamentului industrial, inclusiv halda de zgură, împreună cu toate accesoriile și dependințele acestora. Sunt incluse, totodată, terenurile și construcțiile aflate în afara amplasamentului industrial, deținute în proprietate de societate la data vânzării.
„În total, tranzacția vizează aproximativ 1.060.000 mp de teren în perimetrul amplasamentului industrial, 494.000 mp de teren situat în afara amplasamentului și 928.000 mp, reprezentând halda de zgură și terenurile aferente acesteia”, arată documentul publicat de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor ArcelorMittal Hunedoara S.A.
Tranzacția nu include echipamentele IT și echipamentele IT auxiliare, precum servere, echipamente de rețea, periferice, medii de stocare a datelor, precum și licențele software, abonamentele cloud, numele de domenii sau adresele IP, se mai arată în document.
UMB Steel va prelua toate obligațiile și răspunderile de mediu asociate activelor vândute, activităților desfășurate anterior pe amplasamentul industrial și la halda de zgură. De asemenea, tranzacția poate include transferul autorizațiilor integrate de mediu, precum și al altor avize și permise valabile la data vânzării.
Uzinele, înființate în 1884
Uzinele metalurgice din Hunedoara au fost înființate în 1884, iar la mijlocul secolului XX au fost transformate într-un combinat siderurgic, unde au muncit peste 20.000 de salariați în anii ’70 și ’80, când unitatea atinsese producția maximă, de peste trei milioane de tone de oțel anual.
După 1990, investițiile ample în retehnologizarea și modernizarea complexului au fost rare, iar numărul salariaților a fost într-o continuă scădere.
În același timp, mai multe capacități de producție considerate neviabile, printre care oțelăriile Siemens-Martin, deja vechi de patru decenii, Cocseria, Aglomeratorul și furnalele, au fost închise, dezafectate și demolate. Ultima investiție amplă, începută în anii ’80 la Hunedoara, când pe ruinele primelor patru furnale a început construcția Furnalului 4, anunțat ca fiind cel mai modern din România, nu a mai fost finalizată, iar furnalul a avut și el soarta celorlalte construcții dezafectate.
Combinatul siderurgic Hunedoara a fost privatizat în 2003, după un șir de restructurări început la mijlocul anilor ’90, care au dus la reducerea, în etape, a numărului de salariați de la aproape 20.000, în 1991, la circa 2.500 la sfârșitul anului 2003, când uzinele au fost preluate de actualul grup ArcelorMittal, fost LNM.
Închis din toamna anului 2025
În septembrie 2025, conducerea ArcelorMittal a anunțat închiderea combinatului, care mai număra 477 de salariați, majoritatea aflați deja la vârsta pensionării. O parte dintre aceștia urmau să părăsească definitiv combinatul din toamna anului trecut, îndeplinind condițiile de pensionare, iar unii au devenit paznici ai combinatului.
Conducerea companiei arăta că decizia de oprire a activității a fost determinată de imposibilitatea uzinei de a rămâne competitivă pe piețele interne, europene și internaționale. La Hunedoara erau fabricate profile și corniere destinate sectoarelor de energie, construcții și infrastructură.
În ciuda numărului redus al angajaților față de perioada sa de maximă productivitate, combinatul siderurgic rămăsese unul dintre angajatorii importanți din Hunedoara, un municipiu cu o populație de circa 50.000 de locuitori, unde locurile de muncă din sectorul public domină piața locală a muncii.
În plus, deși cei mai mulți hunedoreni nu mai au legături directe cu combinatul, în care, în trecut, aproape fiecare familie din oraș avea cel puțin un angajat, pentru unii localnici închiderea combinatului are și o puternică încărcătură sentimentală.
Din 1884, când au fost inaugurate primele furnale din Hunedoara, complexul metalurgic a funcționat aproape neîntrerupt până în 2025.