Cea mai mare reţea de piste de biciclete va fi construită în centrul municipiului. Investiţia va fi realizată pe fonduri UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muncipiul Deva va avea un traseu de aproape 3,5 kilometri de piste de biciclete, în zona centrală. Primăria va solicita fonduri de la Uniunea Europeană pentru finanţarea investiţiei.

Un traseu pentru biciclişti în zona centrală a Devei va fi realizat pe fonduri de la Uniunea Europeană, potrivit planurilor Primăriei Deva. Primăria a achiziţionat cu 133.000 de lei elaborarea documentaţiei necesare, care va cuprinde expertiza tehnică, studiul de trafic, calculul emisiilor GES, studii de teren conform prevederilor legale si cerinţelor ghidului, studiul de frezabilitate şi documentaţii pentru obţinerea avizelor şi acordurilor pentru proiect.

Investiţia vizează construirea unui traseu pentru biciclişti pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie şi zona adiacentă, proiectul urmând să fie depus pentru obţinerea finanţării nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.1, Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă, informează primăria în documentaţia proiectului.

Până în 15 octombrie 2018, firma Sigma Mobility Engineering, din judeţul Argeş, are teren pentru realizarea documentaţiei. Pistele de biciclete vor avea o lungime de circa 3,5 kilometri, iar investiţia va însemna şi un sistem de bike-sharing.

În prezent, există o pistă de biciclete pe Calea Zarandului din municipiul Deva.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Noul velo-city al României. Investiţii de 30 de milioane de euro în transportul ecologic, plănuite pe fonduri UE 

O pistă de biciclete este amenajată în Hunedoara pentru a traversa municipiul, până la Castelul Corvinilor

Yang Xi, fostă profesoară de matematică din China, manager în România: „Tinerii ar trebui să rămână în ţară”

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată