Cale ferată din vestul României prădată de hoți. Au devastat instalațiile și un pod de 140 de ani VIDEO

0
Publicat:

Hoții au revenit pe traseul căii ferate Hunedoara - Simeria, pe care trenurile de călători nu mai circulă de cinci ani. Au continuat să fure instalațiile electrice, dar au devastat și podul peste râul Cerna.

În primăvara anului 2021, hoții au furat aproape 500 de metri de cabluri electrice de cupru din reţeaua de înaltă tensiune a căii ferate Hunedoara – Simeria, pe care trenurile de călători nu mai circulă în prezent.

Furturile au fost semnalate în Hunedoara, pe tronsonul dintre stația CFR și până la ieșirea din municipiu, în zona industrială.

Podul peste râul Cerna, devastat de hoți. Foto: Daniel Guță

Anchetele polițiștilor au dus la identificarea a doi suspecți, cercetați pentru furt calificat. Hoții au revenit pe traseul căii ferate, iar la începutul acestui an, au produs noi distrugeri.

Hoții au revenit pe calea ferată

Peste un kilometru de cabluri au fost rupte de pe stâlpi și furate, din zona Ceangăi până în apropiere de combinatul Siderurgic Hunedoara, însă nici podul feroviar peste râul Cerna nu a fost ocolit de distrugeri.

De pe pod au fost smulse mai multe plăci de fier, astfel că traversarea prezintă mai multe riscuri.

Și alte distrugeri au fost semnalate pe calea ferată, care trece paralel cu râul Cerna, o zonă ocupată de rămășițe din Combinatul Siderurgic Hunedoara, de mai multe barăci locuite de familii nevoiașe și de depozite și fabrici.

„Un nou dosar penal, cu autor necunoscut, pentru furt calificat, a fost deschis în acest an, care după ce polițiștii au constatat, în urma unei patrulări, furturile de pe calea ferată. În 2021, au fost soluționate două cauze privind furturile de pe acest tronson Hunedoara – Simeria, autorii fiind identificați”, a precizat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Reprezentanții CFR au fost sancționați de polițiști pentru că nu au luat măsurile necesare pentru a preveni furturile de pe calea ferată Hunedoara Simeria.

Cale ferată istorică, veche de 140 de ani

Calea ferată Hunedoara Simeria, în lungime de circa 16 kilometri, a fost construită în anii 1883 şi 1884 și a fost inaugurată în vara anului 1884, odată cu primul furnal al Uzinelor de fier Hunedoara.

În deceniile următoare, datorită dezvoltării oraşului Hunedoara şi a metalurgiei, calea ferată a devenit tot mai importantă pentru comunitate.

În anii '50, statul român a dezvoltat proiectul feroviar, construind pe acelaşi tronson o reţea de linii industriale necesare combinatului siderurgic, lungimea totală a acestora depăşind 150 de kilometri.

De atunci, timp de mai multe decenii, gara din Hunedoara devenise unul dintre cele mai aglomerate locuri din oraş, fiind folosită de un număr mare de angajaţi ai combinatului.

Stâlp de cale ferată devastat. Foto: Daniel Guță

În 1984, linia CFR Hunedoara – Simeria a fost electrificată. În ultimele decenii, traficul feroviar s-a redus treptat, până când în 2018, CFR a decis scoaterea din folosinţă a traseului Hunedoara – Simeria. Operatorii privaţi nu s-au arătat interesaţi pentru a prelua această rută.

Între timp, o mulţime de construcţii înşiruite pe marginea căii ferate, folosite în trecut de angajaţii CFR, s-au ruinat. Unele au fost jefuite şi distruse de localnici. În ultimii ani, au fost semnalate mai multe furturi ale unor instalaţii şi componente din calea ferată, fapte care îi grăbesc distrugerea iremediabilă.

Gara din Hunedoara este închisă și împrejmuită, pentru a fi protejată de distrugeri. Trenurile de marfă mai circulă rareori pe vechea cale ferată, între Simeria și Peștișul Mare, până în zona combinatului siderurgic din Hunedoara.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”