Braconier plecat la vânătoare după lăsarea serii. Bărbatul a fost prins de poliţişti după ce a împuşcat un căprior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din Boşorod este anchetat pentru împuşcarea unui căprior, pe care l-a vânat într-o pădure de la marginea comunei, după lăsarea serii.

Un căprior a fost ucis, după lăsarea serii, de un bărbat care nu deţinea autorizaţie pentru vânătoare.

„Poliţiştii au stabilit că, în jurul orei 18:45, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Boşorod, deşi nu deţinea o autorizaţie de vânătoare, a împuşcat un căprior pe fondul de vânătoare Streisângeorgiu. Bărbatul a folosit la comiterea infracţiunii o armă letală cu glonţ, deţinută legal, în baza permisului de armă”, a informat Bogdan Niţu.

Hunedoreanul va fi cercetat penal pentru uz de armă letală fără drept şi braconaj cinegetic, iar arma, muniţia aferentă şi cadavrul căpriorului au fost ridicate de anchetatori, în vederea expertizării. 


Vă recomandăm şi:

Ancheta morţii stranii a lui Darius Şendroiu. Cine l-a împuşcat pe tânărul afacerist: au fost găsite două gloanţe

Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg efectuează cercetări în dosarul penal înregistrat după uciderea lui Darius Şendroiu, în timpul unei partide de vânătoare din Munţii Orăştiei. Rezultatele expertizei balistice solicitate în cauză vor stabili cine poate fi suspectat de uciderea tânărului. De la faţa locului au fost ridicate armele vânătorilor, dar şi două tuburi de cartuşe goale.

Moartea stranie a tânărului Darius Şendroiu. A fost împuşcat la vânătoare, în Munţii Orăştiei, de poliţistul aflat cu el

Scene stranii s-au petrecut la o vânătoare în Munţii Orăştiei. Darius Şendroiu, un tânăr a fost împuşcat de un alt vânător, Horaţiu Onescu, şef de post al comunei Boşorod. Victima a murit. Potrivit poliţiştilor, a fost deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Soarta groaznică a Alexandrei David, eleva tranşată de un criminal sadic. De ce a fost înfometată crunt înainte de a fi omorâtă

Cea mai înfiorătoare crimă petrecută în ultimul deceniu în Hunedoara a avut loc în decembrie 2007: Alexandra David, o adolescentă din Petroşani, a fost ucisă, iar cadavrul ei a fost ciopârţit în mai multe bucăţi şi aruncat în apele Mureşului. Criminalul a fost găsit, însă nu a recunoscut vreodată comiterea atrocităţilor.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor