Gestul emoţionant al salvatorului unei căprioare. Ilie Captari a alergat prin furtună şi noapte, cu animalul rănit în braţe, căutând ajutor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărpioara rănită. FOTO: Ilie Captari.
Cărpioara rănită. FOTO: Ilie Captari.

Ilie Captari, un antrenor de box din Hunedoara, a fost eroul unei întâmplări emoţionante. O seară întreagă s-a chinuit să salveze viaţa unui pui de căprioară pe care l-a găsit abandonat, în stare de agonie, pe marginea drumului spre Mănăstirea Prislop.

Ilie Captari a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a salva o căprioară, care agoniza pe marginea şoselei spre Mănăstirea Prislop. Antrenorul de box, care este şi cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara, a fost eroul unor întâmplări ieşite din comun. În seara în care a salvat de la moarte animalul, a avut parte de o mulţime de ghinioane.

Ilie Captari a relatat că a observat căprioara rănită grav pe marginea şoselei, în timp ce se întorcea de la Mănăstirea Prislop la Hunedoara.

„În pădurea de pe Dealul Silvaşului am zărit căprioară pe partea stângă a sensului meu de mers. După ce am trecut prin dreptul ei şi am văzut că nu se ridică, am oprit maşina şi am coborât din ea. Căprioara a dat să fugă, dar nu a reuşit sa facă prea mulţi paşi, pentru ca avea piciorul drept din faţă rupt. De asemenea, era lovită la cap şi la piept. Am pus căprioara rănită grav într-o plasă, gândindu-mă ce pot face să o ajut. Mai întâi, am sunat la 112. Cei de la Serviciul de Urgenţă m-au chestionat, în timp ce mă deplasam cu maşina, până am ajuns în Hunedoara”, a povestit Ilie Captari.

De la Poliţie la Policlinică

În Hunedoara, antrenorul de box şi căprioara rănită s-au prezentat la sediul Poliţiei. Ilie Captari a povestit că angajaţii de la Poliţie au fost luaţi prin surprindere. Nu au ştiut cum să îl ajute. Bărbatul a plecat cu căprioara rănită în plasă la o Policlinică veternară din Deva. Medicii veterinari i-au făcut căprioarei trei injecţii, pentru a-i opri sângerarea şi durerile. Apoi, Ilie Captari a luat animalul şi s-a îndreptat cu el spre Grădina Zoologică din Hunedoara. „Pe drum i-am întâlnit pe poliţiştii de la primărie, care au venit cu mine la Grădina Zoologică, însă când am ajuns la marginea pădurii, pe alee, am rămas blocat în nămol, aproape de poarta de intrare. Afară ploua cu găleata. Am luat căprioara în braţe şi am mers la intrare, aşteptând cu ea până a venit paznicul”, a relatat antrenorul.

captari

Între timp, cei de la Poliţie l-au sunat să o ducă la sediu. „Eu eram ud leoarcă, aveam căprioara rănită cu mine, însă cu maşina nu am mai putut ieşi din şanţ. Am ajuns însă în cele din urmă, cu poliţiştii locali, la sediul Poliţiei. Acolo mi s-a spus să o predau celor de Fondul de Vânătoare din Haţeg. În final, cei de la poliţie au mers cu ea, pentru că eu nu mai puteam, având maşina blocată”, a povestit Ilie Captari. Antrenorul de box nu a scăpat însă de ghinioane. În timp ce îi era tractată maşina din şanţ, două dintre roţile ei s-au spart. În jurul orei două noaptea, când a ajuns acasă, cu gândul să se odihnească, a fost din nou pus pe drumuri, de un telefon din partea unor elevi ai săi, care au sosit în gara din Deva şi îl aşteptau să îi aducă în Hunedoara. „Sper că acel pui de căprioară pe care am încercat să îl salvez să fi supravieţuit”, spune Ilie Captari.


Vă recomandăm şi:

Trei căprioare care trebuiau aduse la Zoo Hunedoara au ajuns în ceaun. Un angajat al grădinii este anchetat penal

O femeie din Rapoltu Mare a reclamat la Poliţie că a fost înşelată de un angajat al Grădinii Zoologice din Hunedoara. Tânăra de 31 de ani i-a predat acestuia doi căpriori, pe care bărbatul i-a promis că îi va aduce la Zoo, însă animalele au fost sacrificate şi preparate. La fel s-a procedat şi cu o altă căprioară.

Vânătorul care a oripilat România: s-a lăudat că a ucis-o „pe bunica lu’ Bambi”, cu un glonte în inimă: „Ăsta-i talentul!”

Sorin Lucaci, un vânător în vârstă de 44 de ani, a stârnit valuri de indignare după ce s-a fotografiat alături de animalele ucise şi a postat fotografiile pe Internet, lăudându-se cu prăzile sale. „Ăsta-i talentul”, a scris bărbatul, mândru că a omorât o căprioară, cu un glonte tras în inimă.

Povestea vânătorii de urşi care a făcut înconjurul lumii. Cum l-au împiedicat românii pe prinţul Rudolf să facă prăpăd în pădurile din Transilvania

Vânătoarea de urşi organizată în toamna anului 1888 de prinţul Rudolf al Austriei Transilvania a făcut înconjurul lumii. Chiar şi ziare ca The New York Times au relatat despre cum a eşuat arhiducele austriac în pădurile transilvane. Românii au reuşit să scape de la moarte animalele ţintite de suita regală.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite