A revenit acasă după 9 ani în Dubai, ca să se implice în comunitate: „Tot noi singuri ne punem ţara pe picioare“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirabela Moga a locuit aproape nouă ani în Dubai, însă dorul de familie şi de oraşul natal a făcut-o să revină acasă şi să se implice activ în viaţa comunităţii.

Mirabela Moga (38 de ani) a locuit aproape nouă ani în Dubai (Emiratele Arabe Unite), iar din 2019 a decis să se întoarcă în ţară pentru a fi alături de familia sa din Hunedoara.

În perioada petrecută în Emiratele Arabe Unite, tânăra, care a absolvit două facultăţi în România, a lucrat în domeniul relaţiilor publice pentru mai multe companii importante.

De asemenea, a fondat împreună cu alţi români Asociaţia Românilor din Emiratele Arabe Unite. A lucrat şi în Marea Britanie ca interpret legal pentru instanţe, în cadrul Ministerului de Justiţie. 

După concediile petrecute în ţară, i-a fost însă din ce în ce mai greu să îşi părăsească oraşul natal pentru a se întoarce în Emirate. 

Dorea ca în timpul petrecut acasă să se implice în comunitatea din Hunedoara, un oraş cu potenţial turistic şi de dezvoltare, dar care are nevoie de mai mult spirit civic din partea localnicilor.


Mirabela Moga a fost aleasă consilier local în Hunedoara, din partea unui partid nou înfiinţat în municipiu şi susţine că îşi doreşte să îşi folosească experienţa acumulată în Dubai în sprijinul hunedorenilor pe care îi reprezintă.

„Este foarte important ca, de Ziua Naţională a României, românii să conştientizeze faptul că în fiecare an au şansa să scrie o nouă pagină în istoria ţării. Şi aş vrea ca toţi românii, ca toţi hunedorenii să se gândească puţin la ce înseamnă pentru ei România şi să se gândească la faptul că nimeni din afară nu va veni să ne înveţe ce însamnă cinstea, să ne înveţe ce înseamnă onoarea, nimeni din afară nu va veni să pună ţara noastră pe picioare şi pe făgaşul normal, tot noi suntem cei care trebuie să facem acest lucru, şi cred că este nevoie să ne dăm mâna şi să fim conştienţi că România nu poate să meargă mai departe decât cu oameni cinstiţi şi cu oameni care îşi iubesc ţara”, a fost mesajul pe care Mirabela vrea să îl transmită românilor, de Ziua Naţională a României. 

Pe aceeaşi temă: 

Roboţelul-barman, afacerea inedită a unui tânăr român întors din Dubai. Face cocktailuri în doar câteva secunde 

VIDEO Cum arată varianta arabă a unei artiste din România. Asemănarea este izbitoare



 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile