Un consilier APIA a depus acte false pentru ca o cunoștință să primească ilegal fonduri europene nerambursabile

0
Publicat:

O angajată APIA a fost trimisă în judecată pentru fraudă cu fonduri UE. Ea a depus mai multe înscrisuri falsificate, în baza cărora un fermier a obținut bani europeni pentru suprafețe de teren și animale pe care nu le deținuse niciodată în realitate.

Un fermier a beneficiat ilegal de bani europeni FOTO arhivă Adevărul

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au trimis-o în judecată pe Mihaela Adina Dumitru, la data faptei consilier asistent la Agenția națională pentru Zootehnie „Prof.dr. G.K. Constantinescu” – Oficiul Județean de Zootehnie Galați, pentru folosirea sau prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene și de participație improprie la fals intelectual.

„În cursul anului 2019, inculpata Mihaela Adina Dumitru ar fi folosit și ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), în numele unei alte persoane, o cerere unică de plată (însoțită de mai multe înscrisuri falsificate) prin care ar fi solicitat ajutoare financiare nerambursabile pentru suprafețe de teren și bovine pe care fermierul respectiv nu le deținuse niciodată în realitate”, au stabilit anchetatorii.

Demersurile respective au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a 9.746 lei reprezentând fonduri nerambursabile, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 

Un număr de 165.914 fermieri au primit peste 276,5 milioane de lei, în Campania 2023, a informat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). 

Potrivit sursei citate, plăţile pentru intervenţiile finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanţate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

În total, a fost achitată suma de 276.521.796,10 lei, pentru un număr de 165.914 fermieri.

APIA menţionează că, în cadrul Campaniei 2023, acordă avansuri în cuantum de 70% din FEGA pentru plăţile directe şi de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”