Un bărbat şi-a stropit fiul cu alcool sanitar, apoi l-a incendiat. Tatăl agresor este acuzat de tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gest şocant al unui bărbat din Galaţi. Acesta şi-a bătut cu bestialitate fiul de 16 ani, iar apoi l-a incendiat. Agresorul a fost reţinut şi este cercetat sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie.

Gestul de violenţă a avut loc marţi, 11 ianuarie, în judeţul Galaţi. Un bărbat şi-a bătut cu cruzime fiul, iar ulterior i-a dat foc. 

Potrivit procurorilor, din probele administrate până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că luni, în jurul orei 21.00, inculpatul a aplicat unui membru de familie, în vârstă de 16 ani, lovituri cu pumnii şi cu un scaun din material plastic. 

„Ulterior,  l-a stropit cu alcool sanitar şi l-a incendiat, cauzându-i arsuri de gradul II, pe 8-10 % din suprafaţa corpului, precum şi echimoze şi excoriaţii, pentru a căror vindecare au fost necesare 22 – 25 de zile de îngrijiri medicale”, au precizat anchetatorii. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au solicitat Tribunalului Galaţi, luarea măsurii arestării preventive faţă de un inculpat (reţinut), cercetat sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de omor calificat asupra unui membru de familie.

Cererea formulată a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Şantaj sexual cu repetiţie, făcut de un tânăr de 19 ani. O adolescentă şi o femeie, victime ale escrocului

Viaţa secretă a unui prosper om de afaceri. Procurorii îl acuză de proxenetism, cămătărie şi şantaj

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie