Răzbunarea în stil mafiot a unui campion mondial la MMA. A răpit şi a bătut timp de o oră un bărbat dintr-un motiv halucinant

0
Publicat:

Luptătorul de MMA. Alin Chirilă şi fratele său au fost arestaţi sâmbătă, 23 decembrie, după ce în urmă cu câteva zile au sechestrat şi bătut cu bestialitate un bărbat. Timp de o oră, victima a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele.

Alin Chirilă este acuzat de comiterea a patru infracțiuni FOTO click.ro

Unul dintre cei doi frați arestați sâmbătă, 23 decembrie, de Judecătoria Târgu Bujor este Alin Chirilă, campion mondial la MMA. Cei doi sunt acuzați de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare și lovire sau alte violențe.

Alin Chirilă și fratele at dat buzna zilele trecute în curtea unui localnic din comuna gălățeană Cavadinești și l-au atacat cu brutalitate. După ce l-au lovit cu pumnii și picioarele, l-au forțat să urce în mașina cu care veniseră și timp de o oră au continuat să îl bată, iar apoi l-au amenințat cu moartea ca să nu spună nimic la Poliție.

„Cei doi ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului bărbatului vizat, iar când acesta ar fi ieșit din casă, cel de 35 de ani l-ar fi agresat fizic, după care l-ar fi condus la autoturismul cu care s-au deplasat la această adresă și l-ar fi forțat să se așeze pe bancheta din spate, împotriva voinței celui agresat”, a precizat agentul șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Camerele de supraveghere din Cavadinești au surprins momentul în care bărbatul bătut este dat jos din mașină și obligat să se spele de sânge. „Nesatisfăcut de modalitatea în care s-a spălat, luptătorul l-a mai trimis încă o dată la acel loc să se spele”, spune procurorul Nicolae Cuzi. 

Cu o mână ținea volanul, iar cu cealaltă îl lovea

Anchetatorii au stabilit că luptătorul MMA și fratele său și-au urmărit victima ore în șir, iar când au considerat că este momentul oportun, au intrat în curtea casei acestuia și l-au atacat. De amintit este că victima, un bărbat de 36 de ani, a fost bătut zeci de minute în mașina în care fusese obligat să urce de răpitorii săi.

Luptătorul MMA, deşi aflat la volan, periodic îi aplica lovituri cu palmele în zona urechii şi a nasului persoanei vătămate”, susține procurorul Nicolae Cuzi.

După ce l-au bătut măr, agresorii au abandonat victima pe marginea drumului, nu înainte să o amenințe cu moartea dacă va vorbi cu polițiștii.

Agresorul l-a dus la marginea unei păduri, unde i-a arătat un arbore, precizându-i persoanei vătămate că de respectivul copac va fi spânzurat”, continuă procurorul Nicolae Cuzi descrierea calvarului prin care a trecut gălățeanul de 36 de ani.

Potrivit unor surse judiciare, campionul mondial MMA și fratele său l-au bătut cu bestialitate pe bărbatul din Cavadinești ca să ajungă, de fapt, la un alt bărbat cu care erau în conflict.

Alin Chirilă și fratele său nu au recunoscut niciuna dintre acuzațiile care li se aduc. Ei au fost arestați pentru 30 de zile și riscă acum ani grei de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile