Mii de copii au luat cu asalt Parcul de Aventură „EscapeLand” din Pădurea Gârboavele

0
Publicat:

Aglomerație de Ziua Copilului în cel mai mare Parc de Aventură din țară. Mii de copii au luat cu asalt complexul de agrement „EscapeLand” pentru a participa la petrecerea din interior.

Parcul de Aventură, atracția copiilor FOTO: C. Mazilu

Joi, 1 iunie, între orele 10:00 și 13:00, mii de copiii au venit în Parcul de Aventură, din pădurea Gârboavele, pentru a participa la o petrecere cu dulciuri, muzică, jocuri și multe baloane, organizată de Consiliul Județean Galați. Cei mici s-au jucat și au dansat alături de personaje din desene animate și, desigur, au testat traseele: „scara amiralului”, „fusurile suspendate” sau „podul tibetan”.

Parcul de Aventură a fost inaugurat pe 4 mai 2023 și are o suprafață de 8 hectare, fiind conform statisticilor cel mai mare din țară. Complexul de agrement are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri.  

Cum ajungi în cel mai mare parc de aventură din România.

Pentru a ajunge în parcul de aventură, turiștii trebuie să iasă din orașul Galați pe DN26 până la intersecția cu DN 24 D. Distanța se parcurge în aproximativ 10 minute.

Mii de copii în Parcul de Aventură FOTO: C. Mazilu

Parcul de Aventură este deschis de miercuri și până duminică (luni și marti va fi închis), între orele 10-20, ultima intrare fiind la ora 17:00.

Pe lângă complexitatea și diversificarea traseelor, parcul de aventură din pădurea Gârboavele mai are un atuu: are tarife pentru toate buzunare și cele mai mici din țară, spun autoritățile.

Miercuri și joi, tariful este de 25 lei pentru copii și 35 de lei pentru adulti, pentru o perioadă de 3 ore, în timp ce vineri, sâmbătă și duminică, tariful este 30 de lei pentru copii și 40 de lei pentru adulți, pentru o perioadă de 3 ore. Pentru fiecare oră suplimentară se va plăti 15 lei (miercuri și joi) sau 20 de lei (vineri-duminică). 

Aglomerație de Ziua Copilului în Parcul de Aventură FOTO: C. Mazilu

„Este situat în Pădurea Gârbovele, cea mai frumoasă zonă a orașului Galați. Parcul de Aventură are cele mai mici tarife din țară, sunt accesibile pentru toate buzunare. De asta am ținut să fie administrat de o societate din subordinea Consiliului Județean. Pe noi nu ne interesează să facem profit, ne interesează să vină lumea să se distreze și să petreacă timpul liber alături de familie”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați. 

Pădurea Gârboavele a devenit un excelent loc de petrecere a timpului liber alături de întreaga familie – fie la un picnic, fie în Parcul de Aventură, la ZOO sau la Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”