Mâncăruri străvechi. Cum se prepară micul dejun preferat de aromânii dunăreni: „oauă ţărgăsiti cu piperchi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată preparatul machidonesc la sfârşit FOTO Centrul Proilavia Brăila

Preparatul este descris de cercetătorii de Centrul de Studii Proilavia de la Brăila şi a intrat în timp şi în meniul românilor din sudul Moldovei şi nordul Munteniei. Gătitul lui durează doar câteva minute, iar nivelul de dificultate al reţetei este scăzut.

Timp de secole, bălţile de la Dunăre au refugiile preferate ale oierilor aromâni care, în perpetua lor transhumanţă, au fost un adevărat vector de transmitere a informaţiilor (înainte de aparţiţia radioului şi a televiziuni) între diferitele zone ale ţării. Au dus cu ei şi au lăsat, mai peste tot, obiceiuri, tradiţii şi chiar reţete de bucate. 

Interesant este, însă, că în zona Galaţi-Brăila-Tulcea (la Dunărea de Jos adică), termenul de aromân nici măcar nu există. Celor care provin din amintita etnie sunt numiţi machidoni, iar tradiţia oieritului şi a prepararea caşului sau telemelei le-a rămas la fel de vie ca acum câteva secole, chiar dacă transhumanţa a dispărut.

Dar nu despre istoria machidonilor vom vorbi în articolul de faţă, ci despre una dintre cele mai simple şi gustoase reţete – de fapt un fel de „fusion”, după cum se spune în gastronomia modernă – moştenită de la aromâni.

Preparatul se numeşte (recunoaştem, greu de pronunţat), „oauă ţărgăsiti cu piperchi”, este celebru printre aromâni (deşi reţeta au împrumutat-o şi foarte mulţi moldoveni, dobrogeni şi munteni) şi l-am descoperit la admirabilul Centru de Studii Proilavia de la Brăila. 


Ingredientele necesare

Un ardei capia roşu (60 g)

O roşie (120 g)

Brânza de oaie (50 g)

3 ouă (120 g)

Două linguri de ulei (30 mililitri)

Sare (2g), piper alb/negru (1g), busuioc (1g), eventual după gustul fiecăruia.


Mod de preparare

Ardeiul şi roşia se taie în cubuleţe mici.

Se căleşte în ulei ardeiul până se înmoaie, se adaugă roşiile şi se lasă şi acestea la înmuiat.

Peste compoziţie, se sparg cele trei ouă ca pentru  ochiuri şi se presară brânza de oaie (rasă, ori doar sfărâmată) peste întreaga alcătuire.

Se acoperă tigaia cu capac până se fac ochiurile.

Se presară un vârf de cuţit (1g) de piper alb, un vârf de lingură de sare (2g) şi  un vârf de linguriţă de busuioc (1g).

„Oauă ţărgăsiti cu piperchi” are ca varietate „Piperchi dinjicati ţărgăsite”, la care ouăle se bat ca pentru omletă înainte de a se adăuga peste legumele trase la tigaie, după cum menţionează cei de la Centrul de Studii Proilavia.

Poftă bună!

Vă mai recomandăm şi:

Reţete celebre de altădată: „piperchi dinijicati cu pătrăgiani“. Cum se prepară gustoasa mâncare armânească 

Cum se prepară legendara reţetă românească „Raţă umplută cu sarmale”

Cum facem cea mai gustoasă plachie cu costiţă de porc. De ce se adaugă supă de pui şi cât timp se fierb legumele

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine