Elvețienii construiesc la Galați o fabrică de ulei. Primele echipamente au sosit. La ce valoare se ridică investiția

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fabrică de ulei va fi construită în Zona Liberă Galați. Este vorba de investiție a unei companii din Elveția, de peste 20 de milioane de euro și va crea în jur de 200 de noi locuri de muncă.

Primele tiruri cu echipamente au ajuns în Zona Liberă FOTO: Zona Liberă Galați

Construirea fabricii de ulei din Zona Liberă Galați a intrat în linie dreaptă. Firma elvețian-ucraineană, care face investiția pe un teren de 45.000 metri pătrați, concesionat în Zona Liberă, a ajuns în faza finală de obținere a avizelor și autorizațiilor legale necesare pentru demararea construcției

„Orașul nostru este tot mai atractiv pentru investitori, iar Zona Liberă se dezvoltă pe zi ce trece. Primele materiale pentru construcția noii fabrici de ulei au ajuns deja aici”, a anunțat primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, pe pagina sa de Facebook.

„La începutul acestei săptămâni, au ajuns și au fost descărcate primele tiruri cu o primă parte din echipamentul necesar pentru începerea lucrărilor. Din acest moment, nu mai există nici un impediment pentru derularea și finalizarea acestui proiect", a transmis conducerea Administraţiei Zonei Libere Galați.

Reprezentanții companiei elevețiene SunPro și directorul Zonei Libere Galați au semnat la 6 februarie 2023, contractul de concesiune în prezența primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Contractul de concesiune cu compania elvețiană a fost încheiat pentru o perioadă de 49 de ani.

Cea mai mare fabrică de baterii electrice din România se va construi la Galați

O altă investiție importantă de la Galați este cea făcută de compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE), care va construi aici cea mai mare fabrică de baterii pentru mașinile electrice din România, o investiție de 1,4 miliarde de euro, care va genera în final 8.000 de locuri de muncă.

Anunțul oficial a avut loc în iunie 2023, la Primăria din localitatea Ninove, din Belgia, eveniment la care au participat reprezentanți ai companiei ABEE și înalți oficiali: Alexander De Croo - prim-ministrul Belgiei; Joaquim Nunes de Almeida - directorul general din cadrul Comisiei Europene; Ștefan Radu Oprea - ministrul Economiei din România; Tania De Jonge - primarul localității Ninove; europarlamentarul Dan Nica din Galați; Ionuț Pucheanu - primarul municipiului Galați.

Este o investiție majoră, de 1.4 miliarde de euro, pentru realizarea căreia s-a muncit destul de mult în ultima perioadă și care necesită eforturi și mai mari pentru a fi implementată. Nu a fost ușor să aducem acest proiect la Galați pentru că a trebuit să îndeplinim mai multe cereri, dar afirm cu satisfacție că, ajungând în acest punct al proiectului, orașul nostru și întreaga comunitate din sud-estul României vor avea foarte mult de câștigat. Și prin această importantă investiție, Galațiul este pe harta economică a regiunii, fiind tot mai aproape de obiectivele sale, acelea de a fi ca o poartă strategică în estul Uniunii Europene. Prin ridicarea fabricii de baterii pentru mașinile electrice vor fi create locuri de muncă pe care forța de lucru din zonă, bine pregătită, le aștepta cu interes”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți