Echipa de robotică care face senzație în lume. Gustav este robotul creat de liceenii de la Galați

0
Publicat:

Echipa ByteForce se clasează în prezent pe un onorant loc 18 la nivel mondial și este formată din 15 membri, toti elevi de liceu la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galați. Tinerii promovează educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică).

Liceenii lucrează la robotul creat de ei FOTO CNVA

Membrii Clubului de Robotică „ByteForce” din cadrul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA) Galaţi vor participa la a VII-a ediție a competiției internaţionale FIRST Tech Challenge, etapa naţională, care va avea loc în perioada 3-5 martie 2023, la Bucureşti.

La etapa regională a acestei competiţii care s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 13-15.02.2023, au obţinut locul 4 din 81 de echipe participante și premiul „Think Award 3”.

În urma competițiilor regionale, echipa ByteForce ocupă locuri fruntaşe la nivel mondial şi național, fiind cea mai buna performanță a echipei de până în present.

În momentul de față se clasează pe locul 18 în lume la punctaje contribuite în medie per meci, după ce au ocupat locul întâi la perioada de autonomie a robotului, locul doi la categoria „end game” și locul trei la puncte individuale în competiția națională.

Robotul Gustav FOTO CNVA

Echipa ByteForce este formata din 15 membri frumoşi, inimoşi, ambițioşi și muncitori, toți elevi de liceu la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”. Mentorul lor este profesoara Cătălina Caragea, liderul echipei este Andrei Maftei (clasa a XI-a Mate-Info), iar robotul creat de ei se numește Gustav.

Promovează educația STEM

„Mulțumim conducerii CNVA şi tuturor profesorilor pentru susținere. Echipa are nevoie de sprijin, în continuare,  din partea mediului de afaceri gălățean”, a transmis Andrei Maftei, liderul echipei de robotică.

Viziunea fondatorului competiției FIRST, Dean Kamen, este de „a ne transforma cultura prin crearea unei lumi în care știința și tehnologia sunt celebrate și în care tinerii aspiră să devină lideri ai tehnologiei și științei”.

Echipa ByteForce FOTO CNVA

Echipa ByteForce dorește să inspire inovație printre tinerii de vârsta lor şi, în același timp, să le dezvolte abilități în domeniul științei, ingineriei și tehnologiei, domenii pe care nu se pune accentul în învățământul preuniversitar la nivelul dorit de majoritatea generației actuale.

Obiectivul echipei este de a atrage noi membri si voluntari, promovând educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics).

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online