Centru de permanenţă din Galaţi, găsit închis pentru a doua oară în ultima lună. Medicul va fi sancţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Arhivă Adevărul

Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au verificat dacă medicii respectă programul din centrele de permanenţă din comunele Corod, Cudalbi şi Vlădeşti. Deoarece unul dintre centre din Vlădeşti a fost găsit închis, medicul care nu a respectat programul va fi sancţionat. Este a doua sancţiune aplicată cadrelor medicale din centru menţionat.

Practic, Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi au reluat verificările la centrele din Corod, Cudalbi şi Vlădeşti. În urmă cu o lună, centrele au fost găsite închise. În ianuarie, situaţia s-a repetat doar la Vlădeşti.

„Dacă în urma cu o lună reprezentanţii celor două instituţii au avut neplăcuta surpriză să constate absenţa de la program a medicilor celor 3 unităţi, controlul din data de 20.01.2020 dovedeşte că acţiunea de la finele anului trecut a avut rezultatele aşteptate.  Astfel, la momentul controlului, centrele de permanenţă din Corod şi Cudalbi ofereau servicii medicale populaţiei. A fost repetat controlul la unitatea din comuna Vlădeşti şi, nici de această dată nu era respectat programul de lucru corespunzător graficului de gărzi întocmit de coordonatorul centrului şi transmis CAS Galaţi”, au anunţat reprezentanţii CJAS.

Un medic de familie a fost sancţionat şi nu va fi plătit pentru orele în care a lipsit de la program.

„Medicul ce nu şi-a respectat obligaţiile contractuale şi datoria faţă de membrii comunităţii locale va fi sancţionat conform prevederilor legale. Totodată, acestuia nu îi vor fi plătite sumele reprezentând contravaloarea orelor de gardă ce trebuiau efectuate. Facem precizarea că cele două sanţiuni aplicate pentru absenţă la unitatea din comuna Vlădeşti nu au fost aplicate aceluiaşi medic de familie. Cu ocazia deplasării, inspectorii CAS Galaţi au efectuat şi un control operativ la cabinetul unui medic de familie ce avea declarat programul de lucru la cabinet până la ora 22. Absenţa acestuia de la program va fi sancţionată în concordanţă cu prevederile contractuale”, au precizat cei de la CJAS.

   

Acţiunile de control vor continua.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, condamnat la şase ani de închisoare. Mita uriaşă pe care a primit-o

Focar de COVID-19 la Casa de Asigurări de Sănătate. Activitatea cu publicul a fost suspendată, ce soluţii au solicitanţii

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter