Cea mai scumpă beţie din lume! Un tânăr din Grindu a fost muşcat de penis de calul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Grindu, judeţul Tulcea, se poate declara cel mai ghinionist om din lume. Acesta a ajuns la spital după ce a căzut victima unui groaznic accident. Băiatul a rămas fără o parte din penis după ce a fost muşcat de calul din gospodărie.

Deranjat de aburii de alcool pe care îi emana băiatul după ce a băut trei beri, armăsarul a muşcat de unde a apucat arătându-şi nemulţumirea. Murgu, aşa cum îl cheamă pe „agresor" este crescut de familia tânărului de18 ani, încă de când era pui.

„Sexul oral este bun sau rău. Depinde de ce parte eşti. Acest caz arată că e bine să fii de acea parte, în care nu poţi fi muşcat. Dacă o ai mare, are şi de ce muşca", spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Încă un incident, tot cu un cal, a avut loc ieri, dar de data aceasta în localitatea Corod. În acest caz, victima a fost târâtă peste 500 de metri de calul pe care îl călărea. Astfel, Mariet Ginghină, de 67 de ani a ajuns la spital în stare extrem de gravă. În momentul de faţă se află internat în Reanimare şi este în comă profundă. Medicii spun că şansele de supravieţuire sunt foarte mici din cauza rănilor de la nivelul capului.

Citeşte mai multe despre acest caz în ediţia tipărită a cotidianului Adevărul

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră