Cazul copilei găsite plină de sânge pe o stradă din Galaţi. Procurorii au decis: băiatul de 15 ani cu care a întreţinut relaţii sexuale nu va răspunde penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informaţia a fost transmisă de procurorul Traian Iancu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Acesta a precizat că răspunderea penală în cadrul relaţiilor sexuale cu un minor este activă doar dacă diferenţa de vârstă este mai mare de trei ani.

Se lămuresc lucrurile în cazul fetei de 14 ani găsită sângerând abundent pe stradă. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au făcut publice, marţi, primele date din anchetă, iar concluziile lor, deşi preliminare, sunt foarte clare.

Potrivit anchetatorilor, nu se poate lua în considerare un eventual viol, iar băiatul de 14 ani, cu care a întreţinut relaţii sexuale, nu va fi pedepsit pentru că legea prevede că răspunderea penală nu poate fi activată dacă diferenţa de vârstă dintre autor şi persoana cu care s-a întreţinut actul sexual nu este mai mare de trei ani.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Traian Laurenţiu Iancu, a declarat că în dosar au avut loc audieri şi percheziţii domiciliare şi s-a dispus o expertiză medico-legală.

„S-a dispus începerea urmării penale pentru fapta de act sexual cu un minor. A fost audiată partea vătămată minoră, cu asistenţă juridică din oficiu şi în prezenţa unui reprezentant de la DGASPC Galaţi. Au fost audiaţi martori oculari prezenţi la locuinţa unde minora a avut raportul sexual. S-a obţinut şi s-a pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unde a avut loc actul sexual. Au fost identificate, fixate şi prelevate mai multe probe, inclusiv probe biologice”, a declarat procurorul.

„În cauză s-a dispus şi o expertiză medico-legală pentru a se stabili cum au fost produse leziunile prezentate de partea vătămată minoră şi consecinţele asupra vieţii şi sănătăţii ei. Persoana vătămată beneficiază de o formă de protecţie într-un centru de plasament tip rezidenţial”, mai spus acesta. 

Magistratul a reconstituit şi „filmul” evenimentelor: pe data de 3 august fata a părăsit, în jurul orei 17.00, casa de tip familial, împreună cu o altă persoană, verişoara ei, şi s-au deplasat în zona Palatului de Justiţie, unde s-au întâlnit cu minorul cercetat în această cauză, minor care are 14 ani. Pe baza unei relaţii de prietenie care este de aproximativ două luni, cei trei s-au deplasat la un imobil care aparţine familiei acestuia, unde într-o cameră au întreţinut un raport sexual normal. 

„Din probe a reieşit că într-o cameră alăturată se aflau atât verişoara victimei, cât şi o rudă a băiatului. În urma audierii nu au reieşit până la acest moment probe care să ducă la suspiciunea rezonabilă că actul sexual a avut loc prin constrângere, prin punerea în imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa", a precizat procurorul Iancu.

El a mai precizat că cercetările în acest caz vor continua şi că ambii minori implicaţi vor fi supuşi unei expertize psihiatrice pentru a se stabili gradul de dezvoltare psiho-emoţională şi dacă persoanele respective aveau discernământul păstrat la acel moment. 

„În acest moment, nu este vorba despre un viol. După ce a fost audiat şi de procuror, nu s-a apreciat că ar trebui luată vreo măsură faţă de minor. Art. 220 alin 5, din Codul Penal precizează că dacă diferenţa de vârstă dintre autor şi persoana cu care s-a întreţinut actul sexual nu este mai mare de trei ani, fapta nu se pedepseşte. Noi vom face cercetări şi vom stabili fiecare aspect constatat de procuror şi poliţişti şi vom analiza fiecare probă, vom comunica ce s-a întâmplat", a mai declarat procurorul.

Fata rămâne internată în continuare la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, sub supraveghere. Ea este asistată permanent de un angajat de la Protecţia Copilului.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie