Cât de greşit este obiceiul de a te spăla pe dinţi cu sare sau bicarbonat de sodiu. Ce spun specialiştii în stomatologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi părerile medicilor stomatologi nu sunt unanime, mare majoritate a acestora cred că metodele moderne şi pastele de dinţi „de brand” sunt net peste leacurile băbeşti, care în unele cazuri sunt inutile, iar în altele fac mai mult rău decât bine.

Internetul este invadat cu zeci de mii de articole legate igiena orală, care lasă impresia că informaţia în domeniu este uşor accesibilă şi utilă. Însă, din păcate, după câte spun stomatologii, mai bine de 80% dintre aceste texte fac mai mult rău decât bine, deoarece sunt scrise de oameni fără pregătire în domeniu, care scot în faţă, ca soluţii perfecte, tot felul de zvonuri şi legende.

Având în vedere controversele din ce în ce mai încinse pe tema celor mai bune metode de igienă orală, am cerut sfatul mai multor medici stomatologi, care ne-au prezentat punctul lor de vedere legat de mitul potrivit căruia sarea şi bicarbonatul de sodiu ar fi mult mai bune de cât pastele de dinţi disponibile în comerţ.

„Sarea poate cauza leziuni gingivale”

Medicul stomatolog Sabina Miu este de părere că pastele de dinţi moderne sunt categoric mult mai bune decât sarea sau bicarbonatul de sodiu, deoarece conţin ingrediente adecvate rolul pe care îl doresc cei care le folosesc. Recomandarea medicului este, considerată de aceasta ca fiind foarte importantă în alegerea unei paste de dinţi (ca şi în cazul unei periuţe), dat fiind că nicio dantură nu seamănă cu alta.

„Pentru cei care îşi doresc să aibă cât mai puţine carii, se recomandă paste de de dinţi cu concentraţia de fluorură de zinc şi fluorură de sodiu mai mare, iar pentru cei care vor să scape de placa bacteriană şi să menţină suprafaţa dinţilor cât mai curată sunt eficiente pastele de dinţi mai abrazive care conţin fosfaţi şi carbonaţi”, spune doctoriţa.

Acesta atrage atenţia însă că pe lângă aceste ingrediente, pastele de dinţi conţin şi aromatizanţi precum eucalipt, menthol, scorţişoară sau salvie, dar şi agenţi de legare şi conservanţi, deci nu este lipsit de importanţă nici un test legat de eventualele alergii ale pacientului la respectivii compuşi.

În privinţa sării, doctoriţa spune se poate spune că o putem folosi, însă nu mai mult de o dată pe săptămână, sarea curăţând ca şi bicarbonatul de sodiu. „Ea dă un efect de albire, însă poate cauza inflamaţii şi leziuni gingivale şi poate crea sensibilitate prin subţierea smalţului dinţilor”, afirmă doctoriţa.

„Excesul este întotdeauna dăunător”

Dr. Mihaela Dan, medic specialist ortodontie, este conciliantă în privinţa bicarbonatului de sodiu în îngrijirea danturii, atrăgând însă atenţia că acesta poate fi dăunător dacă este folosit zi de zi.

„Spălarea dinţilor ocazional, adică maximum o dată pe săptîmână, cu bicarbonat de sodiu nu reprezintă un pericol pentru dinţi. Însă folosirea zilnică poate fi foarte dăunătoare, căci bicarbonatul este foarte abraziv şi afectează smalţul dinţilor”, spune doctoriţa.

Aceasta mai atrage atenţia şi asupra faptului că unele dintre asa-zisele trucuri prin care putem obţine un zâmbet alb perfect sunt periculoase, iar în majoritatea cazurilor cei care le încearca observă că sunt şi inutile. „Sunt concepute de oameni fără pregătire de specialitate. Este un fel de leac băbesc îmbrăcat într-o haină modernă de unele saloane de cosmetică”, afirmă doctoriţa.

„Prostii. Sarea de pune în ciorbă, nu la gingii!”

În schimb, medicul specialist Alexandru Stamatopol crede că folosirea sării (fie ea şi sare himalayană sau din alte sorturi speciale) şi a bicarbonatului de sodiu sunt metode empirice, depăşite.

„Nu zic nu, aceste două produse pot curăţa destul de bine dinţii, dar este ca şi cum ţi-ai tăia o mână ca să nu te mai doară un deget. Sarea curăţă, dar pe termen lung te curăţă şi de dinţi, pentru că este abrazivă şi face praf smalţul dinţilor. Mai pe scurt, metodele astea arghaice sunt nişte prostii, câtă vreme avem acces la produse moderne, care fac doar bine, nu produc efecte secundare. Sarea se pune în ciorbă, oameni buni, nu la gingii!”, îşi încheie medicul pledoaria pentru modernitate.


Vă mai recomandăm şi:

Alimente care întăresc dantura. Ce băuturi lasă pete pe dinţi. Reguli de igienă care trebuie respectate

Beneficiile faţetelor dentare de la A la Z cu dr. Jona Yousif 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort