Basmul inventat de o fetiţă din Ucraina pentru a face faţă traumei războiului: „Erau pene de la îngeri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Salvaţi Copiii România

La doar şapte ani, Viktoria a trecut prin experienţa traumatizantă a războiului şi a pierderii casei. Locuia cu mama şi bunica ei în Harkov, când au început bombardamentele. Povestea ei impresionantă am aflat-o de la organizaţia „Salvaţi Copiii România”.

Viktoria are şapte ani şi dormea, atunci când zgomotul exploziilor a trezit-o, brusc. Fetiţa a văzut pe jos, în cameră, că erau pene albe. „Şi-a inventat o poveste, pentru a putea face faţă, la vârsta ei, traumei: <Erau pene de la îngerii care ne-au protejat> , a povestit Viktoria. Astăzi, este inclusă în programul de asistenţă umanitară al Salvaţi Copiii”, spun reprezentanţii cunoscutei organiaţii.

Olena este din Odessa şi a decis să plece cu mama şi fiica sa după ce în vecinătatea casei sale a căzut un obuz. Acum se află în Galaţi, dar are nevoie în continuare de consiliere şi ajutor pentru a se întreţine şi a trece peste trauma suferită.

Pentru a veni în sprijinul refugiaţilor ucraineni, organizaţia Salvaţi Copiii a deschis la Galaţi primul centru de consiliere şi informare. Înfiinţarea şi funcţionarea Centrului de consiliere şi informare de la Galaţi sunt susţinute cu sprijin financiar din partea Ministerului Norvegian al Afacerilor Externe.

„Oferim un spaţiu în care cei din Ucraina pot primi informare, consiliere, anumite bunuri de care au nevoie: produse alimentare, vouchere, acces la servicii medicale. Avem şi pentru copii un loc de joacă şi un consilier care poate avea grijă de ei, în timp ce adulţii vorbesc cu alţi consilieri. Avem o echipă de zece oameni: consilieri sociali, educaţionali, mediatori, vorbitori de limbă ucraineană, consilier pentru de terapie. Avem şi suport psihologic, dacă sunt cazuri mai speciale care au nevoie de un suport psihologic specializat”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte „Salvaţi Copiii” România.

„Salvaţi Copiii” a oferit, până acum, pentru 136.387 de persoane, dintre care 78.240 de copii ucraineni şi 58.147 de adulţi (femei, vârstnici, bărbaţi cu derogare medicală, familii extinse) sprijin umanitar, asistenţă juridică şi educaţională, precum şi psihologică. Au fost distribuite 11.610 tichete sociale pentru familiile cu copii, iar 3.828 de persoane (1.276 de familii) au fost înregistrate în programul de asistenţă financiară pentru a primi suport pentru o periodă de trei luni.

 sursa: Cornelia Mazilu 

Organizaţia „Salvaţi Copiii” a fost prezentă la punctele de trecere a frontierei din Giurgiuleşti şi Isaccea încă din prima zi din care refugiaţii din Ucraina au ajuns pe teritoriul României, evaluând constant nevoile şi oferind asistenţă umanitară.

Echipele de teren ale organizaţiei asigură alimente, suport emoţional, comunicare în limba ucraineană, consiliere cu privire la drepturile legale ale refugiaţilor, respectiv procedura de azil, colaborând cu reprezentanţii autorităţilor prezente la frontieră (Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră).

Cu acordul reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, a fost amenajat la Isaccea un spaţiu special pentru mamele cu copii sugari, unde sunt distribuite alimente, jucării, pampers, suzete, biberoane, şerveţele umede, cărucioare, port-bebe-uri, termosuri cu apă caldă, articole de vestimentaţie/încălţăminte, cartele telefonice etc.

Sursa FOTO: Cornelia Mazilu

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Profesoară din Ucraina, fugită din calea războiului: „Am închis casa şi am lăsat tot în mâna Domnului” 

Bloc de locuinţe pentru cazarea refugiaţilor care ajung în Galaţi. Primar: „Ajutăm, suntem solidari!“

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O familie britanică renunță după șase luni la viața idilică din Italia și se mută în SUA: „Furia cu care ne luptăm zilnic este încă prea fierbinte”
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Aniversarea regelui, distrusă de fratele care a adus prostituate la palat. Charles n-are liniște nici azi, când împlinește 77 de ani!
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă